Business Hi-Tech

Boom in industria televiziunii pe mobil

31.01.2006, 20:17 14

Proiectul ambitios al marilor jucatori din industia comunicatiilor wireless de a aduce televiziunea in direct pe telefonul mobil nu s-a soldat cu succesul asteptat la inceput, insa va trece printr-o perioada de boom anul acesta, sunt de parere analistii din domeniu, citati de CNet News.

Desi foarte mari, investitiile de pana acum ale producatorilor de telefoane mobile si ale operatorilor de servicii wireless nu au fost suficiente pentru a aduce conceptul de Mobile TV in mainile si buzunarele tuturor utilizatorilor din lume, scrie CNet News. Insa asta nu ii face sa dea inapoi de la planul initial, de a transforma telefonul mobil intr-un minicentru multimedia, care sa combine televiziunea, muzica, fotografia si jocurile.

"In urma studiilor si cercetarilor de piata, mesajul rostit tare si clar a fost acela ca utilizatorii care se uita la televizor sunt atrasi de ideea de a putea urmari emisiuni si pe telefonul lor mobil si vor acest lucru", a explicat Jeffrey Lorbeck, vicepresedinte in cadrul MediaFlow, divizia Qualcomm de servicii wireless de mare viteza din SUA. Totusi, pentru a obtine ceea ce vor la capitolul Mobile TV, utilizatorii trebuie sa depaseasca mai multe obstacole, scrie CNet News.

Pana sa poata urmari meciuri de basket NBA, episoade din serialele preferate sau emisiuni de stiri in direct de la CNN sau BBC, trebuie sa isi aleaga telefonul potrivit, care sa aiba ecranul suficient de mare si care sa dispuna de tehnologiile necesare pentru a putea receptiona emisiuni de televiziune.

Lansarea planificata pentru a doua jumatate a anului a telefonului dedicat televiziunii, Nokia N 92, va contribui la cresterea gradului de penetrare al acestor servicii pe piata mondiala anul acesta, sunt de parere analistii in domeniu. Samsung are de asemnea o oferta pe piata din octombrie anul trecut: Vision Multimedia Phone. Iar LG a prezentat in cadrul Consumer Electronics Show (CES) patru noi modele de telefoane pe care utilizatorii vor putea urmari emisiuni de televiziune in direct. Si nu in ultimul rand, pe acest domeniu se pregateste si Motorola, care are in plan sa lanseze telefonul minitelevizor la care lucreaza, insa oficialii companiei au refuzat sa dea alte detalii despre proiect.

Intervine bineinteles si problema ofertei de servicii de pe piata. Operatorii de servicii wireless trebuie mai intai sa gaseasca o tehnologie unica prin care sa ofere servicii de calitate buna la preturi foarte mici, intrucat numarul mai mare de posibilitati ar spori gradul de confuzie in randul utilizatorilor. Deja, pe piata Mobile TV concureaza doua tehnologii: DVB-H (digital video broadcasting for handhelds, promovata in special de Nokia) si DMB (digital multimedia broadcasting).

"Televiziunea pe mobil s-a dezvoltat mult in ultimele sase luni, iar in urmatorii ani va urmari aceeasi tendinta", este de parere Scott Smyser, analist in cadrul companiei de electronice iSuppli. Pana in 2008, se estimeaza ca peste 150 de milioane de clienti in toata lumea vor utiliza servicii de televiziune pe mobil si vor aduce industriei venituri anuale de 4,7 mld. $ (3,9 mld. euro), conform unui studiu al companiei de cercetare Strategy Analytics.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO