Business Hi-Tech

Boom.ro: In 2005 luam in calcul achizitii strategice, inclusiv a rivalilor

30.03.2005, 00:00 22

Fondul american de investitii NetBridge Investments joaca totul pe o carte: publicitatea pe Internet. Agentia pe care o administreaza, Boom.ro, are planuri ambitioase de crestere prin achizitia de site-uri cu continut bogat, prin dezvoltarea de portaluri specializate, fara a exclude achizitia unor companii rivale, a declarat pentru ZF Orlando Nicoara, director general la NetBridge.


"Nu excludem nici o achizitie care ne va face sa devenim mai puternici, inclusiv a celor care ne sunt concurenti. Anul acesta piata se va concentra in jurul a trei-patru jucatori mari, care vor strange in jurul lor mai multe site-uri sau afaceri de succes online", a precizat el. "Consider ca cei mai expusi in acest moment sunt cei care vor inceta sa mai investeasca si sa inoveze", sustine seful NetBridge.




Investitii pentru formarea pietei


"Primul serviciu de publicitate online l-am pus in functiune in 1999, cand piata de Internet din SUA era in fierbere si se apropia crahul dot-com. Initial am vandut reclama pentru clientii americani, pentru ca in acei ani ziarele romanesti de pe Internet aveau peste 70% dintre cititori romani din diaspora", isi aminteste Orlando Nicoara. In 2001, NetBridge a decis infiintarea Boom.ro. "A fost un pas firesc pe o piata care nu se asezase inca", spune Nicoara.


Practic Boom a inceput sa formeze piata de la zero. "Nu puteam vorbi de publicitate pe Internet in 1999 cand numarul total de utilizatori romani care aveau acces la Internet nu depasea 100.000. (...) Nu vreau


sa-mi aduc aminte cat costa in perioada 1999-2002 un canal de acces la Internet de 128 kbps", povesteste seful NetBridge.


Oficialii Boom aveau sa descopere rapid faptul ca piata necesita investitii masive, iar profitabilitatea companiei s-a lasat asteptata. "Noi am incercat sa mentinem activitatea profitabila de la inceput, lucru care s-a dovedit extrem de dificil pe o piata care avea costuri extrem de mari", isi aminteste Orlando Nicoara.


Astfel, primii bani au venit de la investitorii straini. NetBridge, compania care administreaza Boom.ro, a fost initial o investitie a NetBridge Rusia, iar apoi a fost preluata in 2001 de fondul american de investitii gestionat in Romania de New Century Holdings (NCH).


Totusi, primele semne ca piata are potential au aparut destul de devreme. "Cand am convins prima companie multinationala sa investeasca in Internet, mi-am dat seama ca exista premisele unei afaceri de succes. Era vorba de KLM si prima investitie a fost de 500-1.000 de dolari", spune Orlando Nicoara.




Multi concurenti pe o piata mica


Piata romaneasca de publicitate pe Internet ramane una extrem de mica, cu incasari anul trecut de aproximativ un milion de euro, impartita de trei jucatori mari si o serie de companii mici care vand spatiu de publicitate in site-urile proprii. Cota de piata a Boom.ro a fost estimata de unii observatori la cel putin doua treimi din piata. "Ca avem 70 sau 75% - mai mult sau mai putin - cred ca e irelevant atata timp cat vorbim de o piata mult prea mica", a apreciat seful Boom.


Piata locala este controlata de trei agentii, care realizeaza peste 95% din incasarile totale: Boom.ro, ARBOmedia si Imedia Networks. Analistii spun ca lipsa unei monitorizari independente a pietei face sa apara inadvertente atat in privinta incasarilor totale sau a ritmului de crestere, dar si in privinta cotelor de piata ale agentiilor.


Publicitatea online, un adevarat fenomen pe pietele occidentale, a intrat totusi in gratiile celor mai profitabile companii din Romania, tot mai multe companii privind Internetul ca pe o sansa de a ajunge la clientii cu bani.


Cei mai importanti investitori in domeniu sunt companiile din domeniul comunicatiilor (37% din total), Finante - Banci (13%), producatorii de alimente si bauturi (13%), companii IT (10%), electronice si electrocasnice (6%).


Majoritatea utilizatorilor de Internet din Romania sunt oamenii maturi, cu venituri ridicate si care intra pe web folosind atat com-puterul de la birou, cat si pe cel de acasa, conform studiilor realizate de Boom.ro. Internautii romani se impart in trei mari categorii: cei considerati "dependenti" de Internet (48%), copii si tinerii (27%), precum si utilizatori medii (25%). Ei au un comportament similar, indiferent de varsta sau de timpul petrecut online. Per total, majoritatea amatorilor de net sunt barbati (61%), oameni care nu apreciaza media traditionala (TV, radio sau ziarele).




Dupa dublarea pietei, urmeaza o crestere mai modesta: 50%


Boom.ro a terminat anul 2004 in profit, lucru care a fost o premiera, spune seful NetBridge. El nu a dorit sa mentioneze valorile pentru profit si cifra de afaceri.


"Strategia de investitii in Internet incepe sa dea roade", a comentat el. Este totusi greu de estimat cum va merge piata anul acesta. Piata de publicitate online sufera, la fel ca si celelalte piete de publicitate, de o sezonalitate pronuntata. Practic, in primele luni ale anului sunt cele mai mici investitii in acest domeniu.


Totusi, compania estimeaza mentinerea trendului ascendent al pietei, chiar daca nu cu acelasi ritm ca anii trecuti. "Piata s-a dublat de la an la an, insa nu cred ca anul acesta va continua sa se dubleze. Noi mizam pe crestere cel mult 50%", a estimat Nicoara. Imbucurator pentru intreaga industrie a fost faptul ca in 2004 au intrat in joc marii advertiseri, Procter & Gamble si Unilever, care au inceput sa includa Internetul in campaniile lor de marketing. Boom spera ca anul acesta vor incepe sa investeasca in piata online si alte companii din acest domeniu.


Deocamdata, principalii clienti de publicitate pe Internet raman cei din telecom - Connex, Zapp, Orange, RDS. "O surpriza placuta a anului trecut a reprezentat-o sectorul auto si cel financiar-bancar", spune Nicoara.




Segmentul IMM, lipsa pe Internet


DacA multinationalele investesc si in Internetul romanesc, iar companiile mari fac si ele pasi spre aceasta piata, firmele mici si medii nu sunt prezente deloc, spun oficialii Boom.ro. Tocmai de aceea, compania a ales rolul de consultant pentru campaniile de promovare pe Internet.


"Avem o deschidere totala catre clientii noi, suntem aici sa le asiguram tot suportul nostru, pentru a intelege mai bine ce este marketingul online si in ce isi vor investi banii atunci cand cumpara reclama pe Internet", a precizat el.


Boom.ro continua in acelasi timp sa investeasca pentru a aduce pe piata locala cele mai noi tehnologii de promovare pe Internet, pentru a mentine oferta la nivelul celor din pietele occidentale. Agentia ofera servicii complete de promovare, de la strategia campaniei si pana la realizarea practica a elementelor ei componente.


Principalii parteneri ai Boom.ro sunt agentiile de publicitate, cele care integreaza din ce in ce mai mult Internetul in oferta lor catre companii. Printre firmele care au rulat campanii publicitare online prin Boom se numara: Hewlett-Packard, Connex, Orange, Zapp, KLM, Renault, ING, P&G si altele. Pentru acesti clienti, Boom.ro a realizat atat strategia de media, in unele cazuri si creatia elementelor publicitare online, cat si implementarea campaniei propriu-zise prin tehnologia de ultima ora de care dispune.


Boom.ro serveste reclame in cele mai mari site-uri romanesti, incepand cu portalul Kappa.ro, cel mai vizitat din Internetul romanesc, cat si pagini precum Home.ro al RDS, Apropo.ro, www.muzicabuna.ro, www.121.ro sau www.zf.ro. Numai in luna februarie 2005, pe site-urile din reteaua Boom.ro au rulat 70 de campanii de promovare, ale caror banere au fost afisate in total de 120 de milioane de ori, fiind vazute de 2,7 milioane de internauti.


Pe langa agentia de publicitate online, NetBridge detine site-ul de licitatii online Okazii.ro, portalul de monitorizare a traficului online Trafic.ro, site-ul de relatii personale Aman2.ro si serviciul de recrutare online pentru profesionisti si manageri HR-Romania.ro. Anul trecut, Boom a cumparat MyJob.ro, portal de recrutare pe Internet, site-ul de relatii Sentimente.ro si serviciul de jurnale personale Weblog.ro.


"Este prea devreme pentru a discuta de listarea la Bursa a NetBridge. Nici discutii cu alte fonduri de investitii nu avem acum", a precizat Orlando Nicoara.




Publicitatea online in Europa: 4,4 miliarde de euro


Anul trecut, incasarile industriei de publicitate online in Europa au urcat la 4,4 miliarde de euro, o treime din bani venind de la companii americane cu interese pe batranul continent, se arata intr-un studiu realizat de compania specializata in analiza pietelor Forrester Research.


Spre comparatie, piata americana de reclame pe Internet ajunge undeva la 22 de miliarde de dolari (17 miliarde de euro), din care aproape 4 miliarde de euro pentru motoarele de cautare online, spune compania de analiza.


Rata de crestere a incasarilor din publicitate online va fi in urmatorii ani de peste 50% pe an, estimeaza secialistii in domeniu.




Boom si istoria publicitatii online in Romania


1999 - primele spatii de reclama erau vandute firmelor americane - audienta site-urilor locale era formata 70% din romani aflati in diaspora


2000 - se realizeaza primele contacte cu clienti de publicitate online autohtoni - KLM Romania investea circa 500-1000 de dolari pentru promovarea online, sustine Orlando Nicoara.


2001 - NetBridge infiinteaza serviciul de publicitate pe Internet Boom.ro. Incasarile totale ale pietei locale urcau la 120.000 de euro


2002 - Internetul incepe sa devina o afacere. Intra in joc tot mai multe companii prezente pe piata locala, iar incasarile se tripleaza fata de anul anterior.


2003 - Printre clientii de publicitate online intra Connex, Orange si Zapp, Hewlett-Packard sau Coca-Cola. Companii 100% romanesti, precum RDS&RCS sau Artelecom investesc pentru promovarea pe Internet. Incasarile pietei urcau spre 700.000 de euro, spune seful NetBridge.


2004 - an de gratie pentru publicitatea pe Internet. Pragul de un milion de euro este depasit, iar publicitatea online devine o industrie cunoscuta si in Romania. NetBridge obtine primul an de profitabilitate. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO