Business Hi-Tech

Fondul de investiţii britanic BC Partners ar fi scos la vânzare acţiunile la grupul de telecom United Group - care în trecut s-a uitat la achiziţia Telekom România Mobile. Potenţiali cumpărători ar fi Etisalat şi Saudi Telecom. Scenariu: PPC ar putea cumpăra operaţiunile din Grecia

Fondul de investiţii britanic BC Partners ar fi scos la...

Autor: Adrian Seceleanu

04.03.2024, 20:52 207

Fondul de investiţii britanic BC Partners a scos la vânzare pachetul de 55% din acţiunile United Group, un grup de media şi telecomunicaţii care în trecut s-a uitat şi la achiziţia Telekom România Mobile, şi care a construit o reţea de companii în Grecia, Bulgaria, Muntenegru, Bosnia Herţegovina, Croaţia, Slovenia şi Serbia, scriu publicaţiile Vreme din Serbia şi Naftemporiki din Grecia. Acţionarul minoritar al United Group (UG) este miliardarul sârb Dragan Solak.

„BC Partners a iniţiat procesul de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni al United Group, care operează în principal în domeniul telecomunicaţiilor în Grecia, Bulgaria, Slovenia, Croaţia şi Serbia. În acest scop, a angajat băncile de investiţii Morgan Stanley şi JP Morgan, să gestioneze acest proces”, a scris publicaţia sârbă Vreme.

„Potrivit cercurilor bancare, BC Partners a contactat Morgan Stanley şi JP Morgan pentru a examina o posibilă vânzare a UG. O astfel de tranzacţie nu va avea loc peste noapte, mai ales că vorbim despre o companie cu activitate în cinci ţări (în afară de Grecia, în Bulgaria, Serbia, Croaţia şi Slovenia) în domeniul telecomunicaţiilor şi al mass-media, cu o evaluare de mai multe miliarde de euro”, a scris şi publicaţia Naftemporiki din Grecia.

Ambele publicaţii susţin că pe lista potenţialilor cumpărători se află companii din Orientul Mijlociu. „Ar fi dificil de găsit un jucător european interesat de UG. Potenţiali cumpărători ar putea fi compania de telecomunicaţii Etisalat din Emiratele Arabe Unite sau Saudi Telecom, care anul trecut a cumpărat 100% din reţeaua de turnuri de telefonie mobilă a United Group din Bulgaria, Croaţia şi Slovenia, prin subsidiara sa Tawal”.

United Group a avut în primele nouă luni din 2023 venituri totale de 2,7 mld. euro şi un profit operaţional de 751 mil. euro. Grupul avea la finele perioadei menţionate 15,96 milioane de abonamente (clienţi) pentru servicii de telecomunicaţii şi TV.

Publicaţia elenă a menţionat şi un scenariu în care Nova Group - compania de telecomunicaţii deţinută de United Group în Grecia să fie achiziţionată de grupul PPC, care a anunţat recent un plan ambiţios de investiţii într-o infrastructură de fibră optică, fără a deţine însă şi operaţiuni de retail. PPC, care a achiziţionat recent în România compania Enel, a negat că s=ar afla în vreo discuţie sau negociere pentru achiziţia Nova, scrie o altă publicaţie din Grecia, eKathimerini.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO