Business Hi-Tech

Francezul de la şefia Ubisoft România: Acum 15 ani găseai cu greu un motiv să vii să lucrezi aici

Francezul de la şefia Ubisoft România: Acum 15 ani găseai cu greu un motiv să vii să lucrezi aici

Sebastien Delen

Autor: Radu Racu

20.12.2012, 00:08 2782

Contribuţia românilor de la biroul local al producătorului francez de jocuri Ubisoft la proiectele lansate la nivel mondial devine tot mai importantă, însă recrutarea specialiştilor e tot mai dificilă, din cauza numelor mari din industrie care absorb absolvenţii de profil, afirmă într-un interviu pentru Ziarul Financiar francezul Sebastien Delen, care a condus în ultimii 15 ani operaţiunile din România ale grupului.

"Este dificil să găseşti specialişti având în vedere prezenţa unor nume mari din industrie pe piaţa locală, ca Oracle sau IBM. Când nu am reuşit să recrutăm din România, am apelat la străini. Acum 15 ani era greu pentru un străin să găsească un motiv pentru a veni să lucreze în România, dar acum lucrurile s-au schimbat mult, mai ales după intrarea în Uniunea Europeană", spune Delen. Directorul Ubisoft România nu a precizat câţi străini lucrează pentru biroul local.

Unul dintre cele mai importante proiecte la care a contribuit Ubisoft România este jocul Assassin's Creed 3, cu vânzări de aproape jumă­tate de miliard de euro de la lansarea din toamna aceasta.

Un număr de 50 de programatori de la divizia de dezvoltare şi 200 de persoane de la testare au contribuit la dezvoltarea jocului, un efort a cărui valoare este estimată de Sebastien Delen la u milion de euro.

Biroul din România ese cel mai important centru de testare Ubisoft din lume, în care lucrează între 800 şi 1.000 de angajaţi, luând în calcul şi personalul temporar de testare de pe perioada verii.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO