Business Hi-Tech

Google pune si reclame video langa rezultatele cautarilor

17.08.2009, 00:00 80

Google, detinatorul celui mai popular motor de cautare din lume, a inceput sa adauge clipuri video reclamelor de tip text afisate langa rezultatele livrate de motorul de cautare, pe fondul eforturilor depuse de compania americana de a identifica noi surse de venituri, scrie presa internationala.

Dupa ce a inceput sa testeze anul trecut reclamele de tip video, gigantul web ia in considerare si posibilitatea de a atasa clipuri video de prezentare a unor produse si servicii rezultatelor generate de cautarea pe internet, a declarat Nick Fox, unul dintre managerii Google implicati in proiect. Noile reclame arata la fel ca si cele traditionale, singura diferenta fiind ca acestea includ si chenar mic cu semnul plus (+). In momentul in care un utilizator apasa pe semnul plus este deschis un player video, prin care este rulat clipul video.

"Este clar ca utilizatorii vor asa ceva", a spus Fox. "Ideea acestui tip de reclama porneste de la eforturile noastre mai vechi de a intelege ce cauta utilizatorii pe Google, de a intelege ce vor sa vanda companiile si de a face o conexiune intre aceste doua concepte", a adaugat el.

Google, care se confrunta cu o incetinire pe publicitatea online, ar putea folosi clipurile video pentru a-si creste veniturile sale, a afirmat David Hallerman, analist al firmei de cercetare Emarketer. Clipurile video vor reprezenta 4,3% din piata de publicitate online din Statele Unite in acest an, iar acest segment va creste la 11% pana in 2013, estimeaza el.

"Clipurile video devin din ce in ce mai mult o limba comuna", a spus Hallerman. "Companiile care isi fac reclama vor sa fie capabile sa plaseze clipuri video de marketing in fata unui public interesat", a adaugat el.

Publicitatea video aduce schimbari si in modalitatile prin care Google castiga bani, noteaza Bloomberg.

Prin sistemul traditional de publicitate online, utilizatorii trebuiau sa dea click catre un alt site pentru ca Google sa primeasca bani. Cu noile reclame de tip video, clientii platesc gigantul web daca utilizatorii se uita la clip pentru o anumita perioada de timp sau daca dau click pe un anume link.

Apetitul clientilor pentru clipurile video este demonstrat de site-ul de partajare video YouTube al companiei Google, cel mai popular site de acest tip din Statele Unite, a spus Fox. Compania deja ofera reclame video pe YouTube si pe alte site-uri de business, care utilizeaza serviciul AdSense al gigantului web. Dar compania trebuie sa aiba grija sa nu adauge prea multe clipuri video publicitare, a spus Fox. Utilizatorii nu vor sa fie distrasi cu informatii suplimentare care nu le sunt utile, a mai spus el.

"Nu vrem sa aratam clipuri din perspectiva: uite aici ceva care sclipeste pe pagina", a continuat Fox. "Din punctul de vedere al unui utilizator, cand te uiti la un film, cea mai utila informatie trebuie sa se afle in trailer-ul filmului", a adaugat el. Clipurile publicitare cu produse si exemple de intrebuintare pot ajuta utilizatorii Google sa inteleaga mai rapid ce ofera o companie. Multe companii care folosesc sistemul de publicitate al Google, precum furnizorii de telefonie mobila, deja au clipuri video de promovare a diferite produse. Astfel, multi clienti nu vad o dificultate in a adauga o noua forma de a-si face reclama la cele curente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO