Business Hi-Tech

HDM Global, compania care a relansat telefoanele Nokia, va deschide un magazin online în România

Alberto Matrone (stânga), Rossen Petcov şi Tomislav Himbele, managerii regionali ai HDM Global, au anunţat că toate mobilele Nokia vor fi lansate şi în România

Alberto Matrone (stânga), Rossen Petcov şi Tomislav Himbele, managerii regionali ai HDM Global, au anunţat că toate mobilele Nokia vor fi lansate şi în România

Autor: Adrian Seceleanu

08.06.2017, 00:00 590
HDM Global, compania care a relansat pe plan global telefoanele mobile sub brandul Nokia, gigantul finlandez care a dominat în anii 2000 piaţa de mobile, va lansa treptat şi pe piaţa din România întreg portofoliul său de terminale şi va deschide inclusiv un magazin online, de unde consumatorii vor putea achiziţiona direct gadgeturile. „În România va fi disponibil din iulie site-ul nokiaphones.com, de unde consumatorii vor putea achiziţiona direct gama noastră de telefoane. România este o piaţă foarte importantă pentru noi în regiune şi de aceea facem acest pas, vrem să învăţăm care sunt cerinţele consumatorilor, care sunt reacţiile lor la produsele noastre”, a declarat pentru ZF Alberto Matrone, vicepreşedinte pentru Europa de Est al companiei. Distribuitorul pentru noile mobile Nokia pe plan local este compania World Comm Trading, iar mobilele sunt deja disponibile în oferta principalilor operatori locali de telecom. Reprezentanţii HDM nu au oferit detalii despre obiectivele de vânzări pe plan local, menţionând doar că brandul Nokia este încă foarte puternic pe plan local. Matroni a declarat pentru ZF că noua versiune a celebrului telefon Nokia 3310, care nu este un smartphone dar cu care HDM  a făcut senzaţie la nivel global după lansarea din primăvară de la Barcelona, înregistrează o cerere peste aşteptări pe plan local. „Nu facem faţă cererii din România”, a spus Matroni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO