Business Hi-Tech

Magazinul online notino.ro (aoro.ro) ţinteşte în 2017 afaceri de 20 milioane de euro, în creştere cu 10%

La nivel de grup, Notino a avut anul trecut afaceri cumulate de 220 milioane de euro, din care 18 milioane de euro au fost generate de vânzările realizate prin inter­me­diul magazinului online aoro.ro

La nivel de grup, Notino a avut anul trecut afaceri cumulate de 220 milioane de euro, din care 18 milioane de euro au fost generate de vânzările realizate prin inter­me­diul magazinului online aoro.ro

Autor: Ioana Nita

16.05.2017, 00:05 1377
Aoro.ro, retailerul online specializat în comercializarea de produse de înfrumu­se­ţare care urmează să preia în curând numele grupului ceh din care face parte, Notino, are în plan să-şi majoreze anul acesta vânzările cu minimum 10%, urmând să ajungă astfel la afaceri de cel puţin 20 milioane euro.
 
„Ne propunem să creştem şi vizăm o creştere de două cifre. Suntem într-un amplu proces de îmbunătăţire pe toate planurile: de la site-ul propriu zis (unde vizăm o experienţă mult mai plăcută şi mai uşoară de shopping pentru clienţi, deci vor fi nenumărate modificări, de la meniu, la funcţionalităţi) şi până la cutiile în care clienţii îşi primesc produsele. Adăugarea de branduri şi produse noi este şi ea în plan, dar acest lucru nu este nou – facem asta în mod constant“, a declarat pentru ZF Gabriela Lungu, director de marketing în cadrul grupul Notino. Acesta a fost înfiinţat în 2004 de către antreprenorul de origine cehă Michal Zámec, cu prezenţă în 15 ţări din Europa plus SUA, în care are în total circa 4 milioane de clienţi.
 
La nivel de grup, Notino a avut anul tre­cut afaceri cumulate de 220 milioane de euro, din care 18 milioane de euro au fost ge­ne­rate de vânzările realizate prin inter­me­diul ma­gazinului online aoro.ro, Ro­mânia fiind astfel în top cinci pieţe pentru grupul ceh. Cele mai multe venituri înregistrate de aoro.ro anul trecut, mai mari cu 15% faţă de 2015, au fost generate de vânzările de par­fumuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO