Business Hi-Tech

O nouă platformă de televiziune - Freesat, în teste pentru a se lansa în România

O nouă platformă de televiziune - Freesat, în teste pentru a se lansa în România

Foto AFP

Autor: Madalina Cerban - Mediafax

02.09.2011, 00:00 2109

Reprezentantul operatorului de sateliţi Eutelsat în România, Şerban Beleneş, a solicitat înregistrarea mărcii Freesat la OSIM, el confirmând pentru MEDIAFAX existenţa unui proiect-pilot al unei noi platforme de televiziune prin satelit. Beleneş a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în nume personal, înregistrarea mărcii Freesat, la sfârşitul lunii iulie.

Solicitarea de înregistrare a mărcii Freesat s-a făcut pentru clasa "Difuzarea programelor de radio şi televiziune; închirierea de echipament pentru recepţia programelor de radio şi televiziune". Beleneş, reprezentantul în România al Eutelsat, a confirmat existenţa unui proiect-pilot al unei platforme prin satelit, pe care sunt difuzate în prezent circa 30 de televiziuni româneşti, printre care canalele TVR, posturile Pro TV S.A., televiziunile trustului Intact, dar şi Naţional TV, Realitatea TV, Prima TV etc.

Posturile româneşti care sunt difuzate în prezent în proiectul pilot şi-au dat acordul să fie retransmise pe platformaFreesat doar în faza aceasta a testelor. Există posibilitatea ca, în condiţiile în care platforma se va lansa, în oferta acesteia să nu se regăsească televiziunile menţionate mai sus.

Totodată, pe platforma de satelit sunt difuzate implicit televiziunile libere la retransmisie, respectiv 500 de programe. În derularea acestui proiect, un partener al Eutelsat este compania eVision din Ungaria, care asigură servicii de uplink. Dacă proiectul va fi lansat, Freesat va fi cea de-a şasea platformă digitală (Direct to Home - DTH) din România, alături de Digi TV, Focus Sat, Dolce, AKTA şi Boom TV.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO