Business Hi-Tech

Puştiul-minune care ia cu asalt Internetul: la 12 ani a învăţat singur programare, la 17 ani făcut primul milion de dolari

Puştiul-minune care ia cu asalt Internetul: la 12 ani a învăţat singur programare, la 17 ani făcut primul milion de dolari cu o aplicaţie revoluţionară

Autor: Radu Racu

02.11.2012, 14:05 19219

Un student de 17 ani ar putea deveni noul Mark Zuckerberg, datorită unei aplicaţii online care a atras deja câteva milioane de lire de la investitori celebri, printre care şi actorii Stephen Fry şi Ashton Kutcher, scrie Daily Mail.

Nick D'Aloisio, din Wimbledon, a proiectat o aplicaţie online pentru dispozitive mobile care rezumă ştiri, în timp ce studia pentru examenul de capacitate, anul trecut, notează publicaţia britanică.
Aplicaţia Summly utilizează un algoritm complex care rezumă orice articol, indiferent de lungime, în trei paragrafe.
Summly foloseşte un algoritm care sintetizează faptele relevante dintr-un articol pe care le rescrie apoi într-un rezumat de circa 300-500 de cuvinte. Cititorii au opţiunea de a citi articolul integral accesând un link inclus în rezumat.
Utilizatorii pot aşeza ştirile pe categoriile dorite şi au posibilitatea de a accesa un link către materialul original. Aplicaţia foloseşte o interfaţă unică, în cadrul căreia utilizatorii de dispozitive cu ecran tactil glisează spre stânga sau spre dreapta pentru a extinde sau restrânge secţiuni.

"Am proiectat Summly pentru că am simţit că generaţia mea nu mai consumă ştiri în mod tradiţional", spune Nick, care a învăţat singur programarea online când avea 12 ani.

"Am primit până acum finanţări de peste 1 milion de dolari de la celebrităţi şi investitori de calibru din domeniul IT&C. Nu există alt algoritm care să facă asta, e vorba de 12 luni de cercetare serioasă aici", susţine adolescentul britanic.

Nick D'Aloisio a scris prima dată programul pentru aplicaţie în anul 2010, iar prototipul a atras o finanţare de 300.000 de dolari un an mai târziu de la fondul de investiţii Horizons Ventures, deţinut de miliardarul din Hong Kong Li Ka-shing, care a mai investit şi în Facebook, Siri şi Spotify.

D'Aloisio este în prezent învoit de la şcoală pentru a se ocupa de lansarea aplicaţiei, însă susţine că vrea să revină pentru a-şi relua cursurile.

Actorul britanic Stephen Fry a fost unul dintre cei mai mari susţinători ai aplicaţiei, afirmând că e pe lista de "top 5" care trebuie instalate pe un dispozitiv mobil.

Şi Daniel Ek, fondatorul Spotify, serviciul de muzică online, laudă aplicaţia lui D'Aloisio, afirmând că e "perfectă pentru oameni grăbiţi ca mine".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO