Business Hi-Tech

Retailerul online evoMAG estimează pentru 2024 o creştere de 20% a vânzărilor către companii şi instituţii publice. „Estimăm o reluare a investiţiilor în acest an, atât din partea instituţiilor publice, multe dintre proiectele depuse aşteptând finanţare, cât şi din partea companiilor”

Mihai Pătraşcu, CEO al evoMAG.

Mihai Pătraşcu, CEO al evoMAG.

Autor: Alexandra Cepăreanu

04.03.2024, 10:15 46

Retailerul online evoMAG estimează pentru 2024 o creştere de 20% a vânzărilor către companii şi instituţii publice, urmând ca, la finalul anului, acest segment (corporate şi SICAP) să genereze un sfert din vânzările totale, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat.

„Estimăm o reluare a investiţiilor în acest an, atât din partea instituţiilor publice, multe dintre proiectele depuse aşteptând finanţare, cât şi din partea companiilor. Vedem 2024 ca pe un an de începere a unui nou ciclu de înnoire a echipamentelor electronice ale companiilor, în contextul în care 2020 şi 2021 au fost, din cauza pandemiei, ani în care acestea au investit puternic în astfel de dispozitive pentru a susţine munca de la distanţă a angajaţilor”, a spus Mihai Pătraşcu, CEO al evoMAG.

Potrivit sursei citate, pentru a susţine strategia de dezvoltare de anul acesta, evoMAG a decis creşterea investiţiilor în sprijinul majorării vânzărilor în această direcţie. Astfel, compania va consolida departamentul dedicat vânzărilor corporate, urmând să crească echipa de profesionişti cu experienţă, în măsură să acorde consiliere şi suport clienţilor, cu 50% anul acesta şi să adreseze clienţi mai mari, cu nevoi mai complexe în zona electro-IT.

„Şi partea de user experience a beneficiat de îmbunătăţiri pentru a susţine vânzările către instituţiile publice, evoMAG elaborând o interfaţă special gândită pentru acest lucru. Astfel, toate instituţiile publice au acum posibilitatea să solicite postarea produsului în SICAP direct din site, cu un singur click, evoMAG instalând un buton dedicat pentru această operaţiune.”

Anul trecut, valoarea medie a unei comenzi plasate de companii a urcat la peste 4.900 de lei, aproape dublu faţă de 2022. De asemenea, evoMAG estimează păstrarea unei valori similare şi în 2024.

„Cele mai cumpărate produse de către companii sunt laptopurile, telefoanele mobile şi tabletele şi, cu precădere, tot ce poate asigura o infrastructură care are ca principală trăsătură mobilitatea şi susţinerea unui sistem de lucru hibrid sau de la distanţă.”

În ceea ce priveşte comportamentul de consum, nevoile companiilor vizează produse premium şi întotdeauna de ultimă generaţie, plasează comenzi cu recurenţă, care conţin, în medie, cinci produse.

Comportamentul de consum al companiilor este diferit de cel al persoanelor individuale şi în ceea ce priveşte dorinţa de păstrare a produselor în bună stare, pentru o folosire mai îndelungată. Astfel, este uzual pentru companii să achiziţioneze, pe lângă produsele propriu-zise, şi garanţii extinse sau asigurări pentru acestea, concomitent cu accesarea serviciilor de consultanţă pre şi post vânzare.

În 2023, evoMAG a raportat afaceri de 42 de milioane de euro, în creştere cu aproape 20% an/an, cele mai mari vânzări fiind înregistrate la telefoane mobile, laptopuri, componente, dar şi pe segmentul de electrocasnice. Potrivit reprezentanţilor companiei, evoMAG.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO