Business Hi-Tech

Samsung atacă piaţa căştilor premium cu un model care se conectează wireless la smartphone. Galerie foto

Modelul Level Over

Samsung atacă piaţa căştilor premium

Autor: Luciana Georgescu

28.04.2014, 14:53 2144

Samsung va lansa o gamă de produse audio premium, formată din 4 articole dintre care 3 perechi de căşti şi una de boxe dotate cu BlueTooth, care vor fi cunoscute pe piaţă sub numele de Level, scrie Business Insider.

Compania sud-coreană nu a anunţat oficial data lansării la nivel global şi nu a oferit detalii referitoare la preţul produselor.

Căştile Level Over, cel mai exclusivist produs din această gamă, izolează perfect zgomotele exterioare şi pot fi conectate wireless la smartphoneul utilizatorului. Căştile suportă un touchpad pe partea dreaptă, care poate fi folosit pentru a ajusta volumul, pentru schimbarea melodiilor sau pentru a derula sau a opri un cântec. 

Level On este un produs similar, însă de dimensiuni mai mici (posibil şi mai ieftin). Dezavantajele sunt că nu elimină zgomotul de fundal şi nu sunt pot fi conectate prin BlueTooth.

Level In este o pereche de căşti intraauriculare care oferă o calitate excelentă a sunetului, datorită difuzoarelor de înaltă calitate.

Level Box face şi el parte din gama de produse ce urmează a fi lansată de compania sud-coreană. Boxele pot fi conectate la smartphone prin BlueTooth sau prin simpla apropiere, dacă telefonul este dotat cu tehnologia NFC. NFC permite transferul de date de la un dispozitiv la altul, cu condiţia ca acestea să nu fie la distanţă mai mare de 10 cm.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO