Business Hi-Tech

SAP ocupă prima poziţie în topul celor mai valoroase branduri din Europa

SAP ocupă prima poziţie în topul celor mai valoroase...

Autor: Anca Olteanu

22.06.2017, 16:09 264

SAP a înregistrat o creştere cu 16% a valorii brandului comparativ cu 2016, dublu faţă de media de 8% înregistrată de brandurile prezente în top, şi este cea mai valoroasă marcă din Europa, situându-se peste Louis Vuitton (locul 29), ZARA (locul 34) şi BMW (locul 35).

La nivel global, SAP ocupă locul 21, fiind urmată de companii precum Starbucks (locul 22), Nike (locul 26), Walmart (locul 31), Oracle (locul 36) şi HP (locul 76).

La categoria tehnologie, SAP se situează pe locul 7, aceeaşi poziţie ca în anul precedent. De asemenea, compania germană ocupă locul 6 în topul organizaţiilor care activează în segmentul B2B.

Valoarea totală a brandurilor, în 2017 a crescut cu 8 procente comparativ cu 2016, ajungând la 3.640 de miliarde de dolari. De asemenea, numărul brandurilor cu o valoare mai mare de 100 de miliarde de dolari a crescut de la 6 în 2016, la 9 în 2017.

SAP, cu sediul în Walldorf, Germania, oferă soluţii de software pentru afaceri. În prezent, compania are circa 350.000 de clienţi, în peste 180 de ţări.

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, şi-a început activitatea în 2002. Astăzi, circa 600 de companii din România utilizează soluţiile SAP în industrii precum utilităţi, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producţie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienţi SAP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO