Business Hi-Tech

Surpriză la Atena: Michael Tsamaz, CEO şi preşedinte al OTE se retrage în 2024 şi nu va fi înlocuit de Babis Mazarakis, numărul doi în grup, ci de Kostas Nebis - şeful operaţiunilor Deutsche Telekom din Croaţia

Surpriză la Atena: Michael Tsamaz, CEO şi preşedinte...

Autor: Adrian Seceleanu

14.12.2023, 19:55 166

Michael Tsamaz, CEO şi preşedinte al grupului elen OTE - care mai deţine în România compania Telekom România Mobile (TKRM) - se va retrage din companie la finele lunii iunie 2024 atunci când îi va expira contractul de management şi va fi înlocuit de un alt executiv elen: Kostas Nebis, care conduce de cinci ani operaţiunile din Croaţia ale Hrvatski Telekom, companie controlată, la fel ca şi OTE, de gigantul german Deutsche Telekom.

„Preşedintele şi directorul general al OTE, Michael Tsamaz se va retrage odată ce contractul său va expira la sfârşitul lunii iunie 2024. Consiliul de administraţie al OTE a decis să-l propună acţionarilor pe Kostas Nebis pentru a-l înlocui pe Michael Tsamaz”, a anunţat joi seară grupul elen OTE.

Michael Tsamaz conducea grupul OTE din 2010, înlocuindu-l pe Panagis Vourloumis.

Kostas Nebis, cel care îl va înlocui pe Tsamaz, a fost în echipa de top management a OTE în perioada 2009-2019, când a ocupat funcţiile de director de marketing, director executiov consumer sales & marketing şi director comercial pe segmentul consumer. Anterior, el a lucrat timp de alţi zece ani în cadrul Vodafone.

Nominalizarea lui Kostas Nebis este o surpriză, în condiţiile în care în pole position pentru a-l înlocui părea că se află Babis Mazarakis, directorul financiar al OTE şi practic numărul doi în ierarhia grupului.

Mazarakis este cel care a coordonat în ultimii ani operaţiunile din România, inclusiv dialogul cu autorităţile de la Bucureşti în ceea ce priveşte vânzarea operaţiunilor fixe către Orange şi acum a celor de telefonie mobilă. Mazarakis a fost numit de altfel CEO al Telekom România Mobile în vara anului trecut.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO