Business Hi-Tech

Un start-up din Germania care propune un tratament digital contra demenţei vrea să strângă 150.000 de euro pe SeedBlink

Un start-up din Germania care propune un tratament...

Autor: Ioana Nita

14.03.2024, 00:04 141

MindAhead, un start-up din Germania care a dezvoltat o terapie digitală pentru a ajuta persoanele cu demenţă în stadiu incipient să-şi schimbe stilul de viaţă zilnic şi să încetinească progresia bolii, are în prezent o campanie de strângere de fonduri deschisă pe platforma de equity crowdfunding SeedBlink, din care şi-a propus să obţină 150.000 de euro. Campania de pe SeedBlink face parte dintr-o rundă de finanţare în valoare totală de un milion de euro, condusă de RoX Health Ventures – braţul investiţional al Roche Pharma, alături de CDP Ventures (VC care investeşte în start-up-uri tehnologice şi companii în creştere), OHA (sindicat specializat în sănătate), Ikigai (VC care investeşte în companii tehnologice early-stage), Moonstone (VC care investeşte în startup-uri pre-seed/seed), Birdhouse (accelerator care oferă programe de investiţii şi mentorat pentru startup-uri), potrivit informaţiilor de pe platformă. „Abordarea noastră se bazează pe terapia de activare comportamentală, o metodă încercată şi testată în tratamentul depresiei. Îi ajută pe oameni să redevină mai activi în viaţă şi să efectueze activităţi care sunt plăcute sau semnificative personal pentru ei. Este, totuşi, o nouă metodă pentru tratarea tulburărilor cognitive în stadiu incipient.”

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO