Business Hi-Tech

Vodafone vine cu trei noi abonamente, cu net, SMS-uri, şi minute incluse către orice reţea naţională fixă şi mobilă

Ce includ noile abonamente Vodafone Mega Naţional. Sursa: vodafone.ro

Ce includ noile abonamente Vodafone Mega Naţional. Sursa: vodafone.ro

Autor: Adrian Seceleanu

15.11.2012, 13:00 4563

Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat trei noi abonamente care includ doar minute de apeluri în reţelele naţionale fixe şi mobile şi în cele internaţionale fixe, alături de SMS-uri naţionale şi trafic de date, care au tarife de 7, 10 şi 15 euro pe lună, a anunţat compania.

Aceste abonamente se diferenţiază prin faptul că în mod obişnuit planurile tarifare ale operatorilor locali de telefonie mobilă includ un număr de minute şi SMS-uri în reţea, la care se adaugă minute şi SMS-uri către alte reţele naţionale, plus - eventual - internet, toate valorile fiind în creştere odată cu tarifele.

Cele trei abonamente noi lansate de Vodafone includ însă minute ce pot fi utilizate în orice reţea naţională locală şi către reţele naţionale fixe, plus net şi SMS-uri către orice reţea locală.

“Cu noile abonamente Mega Naţional 7,10 şi 15, în valoare de 7, 10 şi respectiv 15 euro, clienţii Vodafone pot comunica fără griji cu prietenii din orice reţea, atât prin apeluri, cât şi prin SMS-uri. Noua structură, ce include doar minute şi SMS-uri naţionale, oferă utilizatorilor un mai bun control al costurilor şi o mai mare libertate de comunicare”, potrivit oficialilor Vodafone.

Abonamentul de 7 euro, spre exemplu, include 250 de minute către oricare dintre destinaţiile menţionate, 250 de SMS-uri naţionale şi 75 MB de date incluşi în timp ce abonamentul de 15 euro pe lună include 700 de minute, 700 de SMS-uri şi 200 MB de date.

“Utilizatorii pot adăuga, pentru abonamentele Mega Naţional 10 şi 15  una dintre extraopţiunile Smartphone, ce includ 300 sau 600 MB trafic de date, precum şi extraopţiunile BlackBerry Start şi Advanced, ce aduc şi un preţ mai bun la achiziţia unui smartphone”, potrivit datelor Vodafone.

Compania a mai anunţat că utilizatorii noi ai serviciilor de internet pe tabletă, laptop şi PC beneficiază de trafic nelimitat noaptea, între orele 23,00 şi 06,00, la viteză maximă, pentru abonamentele Internet Nelimitat Plus, Extra şi Profesional.

Abonaţii primesc viteză dublă după expirarea traficului inclus, de la 128kbps până la 256kbps, pentru abonamentele Internet Nelimitat Extra şi Profesional.

Pentru abonaţii serviciilor de Internet Nelimitat, noua tabletă Vodafone Smart Tab II  cu ecran de 7 inchi şi sistem de operare Android este disponibilă la preţuri de la 0 euro, cu pachetul Internet Nelimitat Profesional, încheiat pe doi ani, în valoare de 19 euro/lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO