Business Internaţional

443 de străini au solicitat azil în România în primul semestru al anului

443 de străini au solicitat azil în România în primul...

Autor: Mediafax

24.07.2016, 12:27 2907

"Inspectoratul General pentru Imigrări a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un număr de 443 de cereri de azil, cu aproximativ 40% mai puţine faţă de semestrul I al anul 2015, când au fost depuse şi înregistrate 744 de cereri de azil. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria – 154 reprezentând aproximativ 35% din total, Irak – 69, Pakistan – 33, Afganistan – 21", anunţă IGI într-un comunicat de presă.

Potrivit inspectoratului, "au fost soluţionate 430 de cereri de protecţie internaţională, în etapa administrativă, şi a fost acordată o formă de protecţie în 226 de cazuri, dintre care 132 persoane primind statut de refugiat şi 94 protecţie subsidiară, totalizând o rată de aprobare de aproximativ 53".

De asemenea, au fost transferate din Italia şi Grecia în România un număr de 68 de persoane (familii însoţite de copii minori şi tineri) aflate în nevoie de protecţie internaţională pe teritoriul celor două state membre. Persoanele au ajuns în ţara noastră în baza unor decizii de acceptare a relocării în România, după efectuarea unor analize specifice şi a verificărilor de securitate necesare, mai precizează IGI.

Pe parcursul primului semestru,148 de străini cu o formă de protecţie au beneficiat de programe de integrare, participând activ la sesiunile de consiliere socială, psihologică, orientare şi acomodare culturală sau cursuri de limbă română.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO