Israelul are un deficit acut de infrastructură de transport, este o ţară recunoscută ca un centru mondial al inovării, dar o parte importantă din această inovare se concentrează pe apărare, şi, mai grav, coeziunea societăţii este erodată de inegalităţie sociale profunde. Spre exemplu, aproape 90% din veniturile totale colectate prin impozitul pe venit provin de la doar 20% din populaţie.
De câteva ori în scurta sa istorie, Israelul s-a apropiat periculos de colapsul economic. Alimentele au fost raţionalizate, iar piaţa neagră a prosperat, povesteşte Bloomberg. Israelul nu avea practic niciun utilaj greu cu care să-şi construiască infrastructura de care avea cu disperare nevoie. Până când Germania nu şi-a plătit despăgubirile de război, condiţia financiară a tânărului stat a fost precară. Astăzi, acele chinuri par frânturi de istorie. Israelul nu este doar o putere militară globală semnificativă şi o superputere regională, ci şi o maşinărie economică formidabilă. Este un centru mondial al tehnologiei care are mai multe companii listate pe bursa americană NASDAQ decât oricare altă ţară în afară de SUA. De altfel, SUA sunt principalul partener comercial, atât la importuri, cât şi la exporturi. Când criza financiară a lovit lumea, în 2008, economia israeliană abia dacă s-a clintit. Sechelul israelian este o monedă puternică. Temerile de un colaps economic au dispărut.
PIB-ul a crescut peste aşteptări în primul trimestru, cu 4,2% în ritm anualizat. A fost al treilea trimestru consecutiv cu un avans de peste 4%. Investiţiile şi consumul au înregistrat creşteri de două cifre, potrivit Haaretz. Importurile de bunuri cu folosinţă îndelungată, cum ar fi automobilele, s-au dublat, aducând un plus substanţial la veniturile din taxe, luate în considerare la calcularea PIB-ului. Fără aceste taxe, creşterea PIB ar fi fost mai modestă, de 2,9%. Rata şomajului a coborât la 3,6% în martie, cel mai scăzut nivel din anii 1970. Inflaţia a fost de 0,4% în aprilie. Exporturile, care reprezintă aproape o treime din activitatea economică, au urcat cu 7%. Investiţiile în active fixe au sărit în sus cu 20%, iar cheltuielile cu capitalul cu 43%. Aceste cifre trezesc îngrijorări că economia israeliană se apropie rapid de capacitatea maximă de creştere.
Estimările arată că economia va creşte cu 3,3% anul acesta. Israelul a avut anul trecut un PIB per capita de 38.428 de dolari, potrivit datelor OCDE. Acest scor pune Israelul în spatele SUA sau al Germaniei, dar înaintea Coreii de Sud, o ţară superindustrializată şi tehnologizată, şi a Spaniei, care face parte din zona euro. Investiţii străine directe de 100 de miliarde de dolari intră în ţară, notează Deutsche Welle. Preluările de miliarde de dolari de startup-uri israeliene fac titlurile ştirilor de profil. Un exemplu grăitor în acest sens: 15,3 miliarde de dolari plătite de Intel pentru Mobileye. Deşi avea doar circa 600 de angajaţi la vremea achiziţiei, în august 2017 compania era deja considerată lider mondial în sectorul sistemelor de asistenţă la şofat.
Însă pentru Karnit Flight, guvernatoarea băncii centrale a Israelului, dependenţa de afacerile din tehnologie nu este ceva bun. Ea a avertizat că „locomotiva economică“ a ţării, adică industria tehnologiei de vârf, „trage vagoane rablagite“.
O altă problemă este că locomotiva nu prea mai are pe unde să-şi tragă vagoanele. Deşi populaţia Israelului s-a dublat la peste 8,5 milioane de locuitori din anii 1980 încoace, infrastructura nu a ţinut pasul, cel puţin în comparaţie cu ritmul de dezvoltare din SUA şi Europa.
Un studiu realizat anul trecut arată că pentru a ajunge din urmă SUA şi Europa, Israelul ar trebui să-şi dubleze cheltuielile cu infrastructura la 4% din PIB în următorii 15 ani, scrie CNBC. Apoi, de decenii nu s-a investit în educaţie. În plus, cresc inegalităţile sociale, spune Dan Ben-David, economist la Institutul Shoresh pentru cercetare socioeconomică al Universităţii din Tel Aviv.
„Sărăcia şi distribuirea inegală a veniturilor din Israel sunt la unele dintre cele mai ridicate niveluri din lumea dezvoltată. Jumătate din populaţia Israelului nici măcar nu ajunge la limita de jos de la care se percepe impozit pe venit şi nu plăteşte niciun impozit pe venit. Aproape 90% din veniturile totale colectate prin impozitul pe venit provin de la doar 20% din populaţie“, spune Ben-David.
Mai rău, în raport cu alte state OCDE, productivitatea din Israel stă de patru decenii în urmă. „Multe dintre şcolile noastre sunt la acelaşi nivel cu cele din ţările în curs de dezvoltare. Şi jumătate din elevii noştri învaţă în astfel de şcoli“, explică economistul. Studiul despre infrastructură leagă productivitatea slabă a muncii de deficitul de capital de infrastructură.
Motivul pentru care universităţile israeliene continuă să fie lideri mondiali în cercetare este faptul că statul încă beneficiază de investiţiile şi de munca de dezvoltare ale „generaţiei care a făcut pionierat“ după independeţă, a mai spus Ben-David. O altă problemă cu implicaţii sociale este ce se întâmplă pe piaţa imobiliară. Chiriile în zonele metropolitane ale Tel Aviv şi Ierusalim cresc atât de mult încât tot mai mulţi cetăţeni nu şi le mai pot permite.
În ceea ce priveşte inovaţia, armata este unul din principalii beneficiari. Dintre cele 5.000 de startup-uri din Israel, circa 300 sunt specializate în securitate IT. Iar mulţi dintre fondatorii acestor companii de cybersecuritate, cum ar fi Argus, Check Point şi Cyber ??Ark, îşi fac seviciul obligatoriu de trei ani în armată la unitatea de lită 8200. Despre această unitate de informaţii, pentru care lucrează grupuri de hackeri, se spune că ar fi în spatele atacului Stuxnet din iunie 2010 asupra infrastructurii de cercetare nucleară iraniană.
Potrivit cifrelor guvernamentale, circa 5% din PIB este investit în cercetare şi dezvoltare. Cu toate acestea, dacă în anii 1970 Israelul avea şapte universităţi cu institute de cercetare de top, acum, după dublarea populaţiei şi când ţara este mult mai bogată, numărul de universităţi este acelaşi.
