Business Internaţional

Acţiunile europene au închis în scădere uşoară

Autor: Anca Dumitrescu

07.02.2012, 19:51 142

Acţiunile marilor companii europene au avut marţi o evoluţie descendentă, dar au recuperat mare parte din pierderi spre sfârşitul şedinţei, susţinute de optimismul că Grecia face în sfârşit progrese spre un acord pentru al doilea program de salvare financiară, transmite Reuters.

Piaţa s-a redresat după ce un oficial elen a declarat că guvernul de la Atena pregăteşte un document cu o listă de reforme dificile.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,3%, dar s-a menţinut aproape de un maxim al ultimelor şase luni.

Titlurile băncilor au inversat tendinţa negativă, iar indicele STOXX Europe 600 Banking Index a urcat cu 1,3%.

Acţiunile BNP Paribas şi UniCredit au avansat cu 2,1%, respectiv cu 4,7%.

"Piaţa şi-a revenit datorită ştirilor despre Grecia, care dau investitorilor un motiv să cumpere din nou, după ce au marcat o parte din profituri în ultimele două zile", a declarat Joshua Raymond, analist şef la City Index.

Titlurile băncii elveţiene UBS au scăzut cu 1,4%, după ce a raportat rezultate financiare sub aşteptări.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 aproape a stagnat, cu un declin de numai 0,03%, DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,16% şi CAC 40 al bursei din Paris a urcat cu 0,18%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO