Business Internaţional

Americanii cumpara masini mici, dar cu dotari de lux

05.09.2008, 16:50 18

Clientii obisnuiesc sa cumpere masini mici pentru un singur motiv: sunt ieftine. Acum zece ani, multi cumparatori au renuntat, din motive economice, la optiuni precum aerul conditionat, inchidere electrica si CD player pentru a mentine un pret scazut, scrie International Herald Tribune.
Acum, americanii cu venituri de toate categoriile cumpara masini mici pentru a economisi bani datorita consumului redus, dar nu se zgarcesc la achizitionarea obiectelor care sporesc confortul. Mai degraba cheltuie sute sau chiar mii de dolari pentru optiuni precum sunt scaunele de piele incalzite si sistemele audio de ultima generatie, care sunt specifice masinilor de lux.
Aceasta reprezinta o veste buna pentru producatorii auto din Detroit, care au avut mult timp probleme cu profitul provenit din vanzarile masinilor mici. Pe de alta parte, ei castiga cam 10.000 de dolari cu fiecare furgoneta sau vehicul sport-utilitar vandut. Dar gusturile clientilor s-au schimbat rapid odata ce pretul benzinei a depasit 4 dolari pe galon (3,78 litri).
Vanzarile vehiculelor din seria F a companiei Ford au scazut cu aproape 23% anul acesta, in timp ce vanzarile automobilului Compact Focus, cel mai ieftin din gama Ford, care are si un consum eficient, au crescut cu 27%. Din aprilie pana in iunie, doua treimi din vanzarile modelului Focus au fost la variantele sport SES, premium, cu un pret mai mare cu 2.170 de dolari fata de modelul de baza, dupa cum arata informatiile oferite de Power Information Network.
Bev Dickinson, agent de asigurari in suburbiile Detroitului, a cumparat recent un autoturism Ford Focus in valoare de 20.000 de dolari, echipat cu sistem digital Sync, radio Sirius, trapa si scaune de piele incalzite. "Categoric, nu-mi doream altceva decat un interior de piele", a spus Dickinson, care inainte conducea doua masini Ford mari, inclusiv un vehicul sport- utilitar Expedition.
Cumparatorii de masini mici platesc adesea 600 de dolari pentru o trapa actionata electric, 500 de dolari pentru un radio de ultima generatie si 400 de dolari pentru un sistem hands-free. Unii cheltuie chiar si 300 de dolari pentru luminile interioare colorate. "Sa-ti permiti o masina cu dotari suplimentare nu este asa o problema precum este cea a reducerii consumului", a spus George Pipas, director de vanzari la Ford. "Doar pentru ca iti doresti o eficienta mai mare la carburanti nu inseamna ca nu vrei o trapa sau interior de piele."
Acum, multi dealeri, realizand ca cei care cumpara masini mici doresc sa cumpere nivele de echipare mai bune si caracteristici optionale, isi aprovizioneaza loturile cu mai multe vehicule imbunatatite pentru a beneficia de aceasta inclinatie a cumparatorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO