Business Internaţional

Andreea Chiţu s-a calificat în sferturile de finală ale probei de judo la Jocurile Olimpice

Andreea Chiţu s-a calificat în sferturile de finală...

Autor: Iulian Coşuleţu

07.08.2016, 18:07 79

Judoka Andreea Chiţu a avut nevoie de două minute şi nouă secunde pentru a se califica în sferturile de finală ale categoriei 52 de kg, la competiţia de la Jocurile Olimpice. Sportiva de la Steaua a intrat foarte decisă pe tatami în disputa cu Laura Gomes, sportiva cu care reprezentanta României s-a întâlnit de şapte ori în decurs de cinci ani, având un procentaj de 85,7% la victorii, adică şase din şapte meciuri câştigate.

Şi de această dată, Andreea Chiţu a început meciul foarte bine şi a reuşit să puncteze încă din primele 30 de secunde, iar procedul decisiv, a fost ippon, reuşit după ceva mai mult de două minute petrecute pe tatami.

S-a stabilit şi adversara româncei Andreea Chiţu pentru calificarea în semifinale, italianca Odette Giuffrida. Palmaresul este destul de echilibrat, 5-4 pentru judoka din România. În acest an, în singura întâlnire, Chiţu a pierdut cu sportiva din Italia în Mastersul de la Guadalajara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO