Business Internaţional

Angela Merkel pledează pentru instituirea unui armistiţiu bilateral în regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Angela Merkel pledează pentru instituirea unui...

Autor: Mihai Draghici

23.08.2014, 17:58 96

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat, în cursul vizitei la Kiev, pentru instituirea unui armistiţiu bilateral în regiunile separatiste din estul Ucrainei.

"Pentru a obţine succesul, trebuie să fie două părţi. Nu se poate ajunge la pace în mod unilateral. Sper că discuţiile cu Rusia vor fi încununate de succes. Planul există, trebuie să fie urmat de acţiuni", a spus Merkel, pledând pentru un armistiţiu bilateral în estul Ucrainei.

Angela Merkel nu a exclus posibilitatea adoptării unor noi sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei după trimiterea unui convoi în estul Ucrainei.

Angela Merkel a afirmat că integritatea teritorială a Ucrainei este "esenţială". "Semnificaţia vizitei mele este că Guvernul german consideră că integritatea teritorială a Ucrainei este esenţială", a declarat Merkel într-o conferinţă de presă organizată împreună cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

De asemenea, cancelarul german a propus un acord între Kiev şi Moscova pentru instituirea unei misiuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de monitorizare a frontierei ruso-ucrainene, care are lungimea de circa 2.000 de kilometri. În plus, Merkel a anunţat că susţine organizarea unei întrevederi bilaterale între Petro Poroşenko şi Vladimir Putin cu ocazia summitului regional de la Minsk.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se va deplasa pe 26 august la Minsk, pentru un summit regional, unde vor fi prezenţi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, şi lideri ai statelor Uniunii Europene. Întâlniri bilaterale sunt prevăzute cu această ocazie, dar nu se ştie dacă Vladimir Putin va avea o astfel de întrevedere cu Petro Poroşenko.

"A venit vremea ca pacea să se instaureze în zona Donbas. Administraţia ucraineană va face totul, în colaborare cu partenerii europeni, pentru a se ajunge la pace. Dar acest lucru nu se va întâmpla în detrimentul suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei", a declarat Poroşenko.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO