Business Internaţional

Anomaliile cauzate de falimentul Lehman pe pieţele de obligaţiuni au adus profituri imense fondurilor de hedging

Autor: Catalina Apostoiu

16.09.2010, 23:15 15

Prăbuşirea băncii Lehman Brothers şipoliticile monetare neconvenţionale ale băncilor centrale au creatdistorsiuni, care au generat unele dintre cele mai mari anomalii destabilire a preţurilor (pricing) înregistrate vreodată pe piaţa deobligaţiuni de stat, relevă rezultatele unor studii realizate decercetători de renume din Statele Unite, citate de FinancialTimes.

Biroul Naţional de Cercetări Economice susţine că a identificat,în urma unor cercetări efectuate pe pieţele titlurilor cu venitfix, "cel mai amplu caz de arbitraj înregistrat vreodată".

În cadrul unei lucrări, Biroul descrie în detaliu modul în careîntre preţurile titlurilor americane de trezorerie legate deinflaţie, obligaţiuni guvernamentale care oferă protecţie împotrivacreşterii preţurilor (Tips) şi cele ale titlurilor de trezorerieobişnuite a apărut o discrepanţă de până la 23 de cenţi pe dolar înurma prăbuşirii Lehman Brothers cu doi ani în urmă.

"Operaţiunile de arbitraj raportate au o amploare uimitoare",arată cercetătorii. "Ceea ce face aceste descoperiri şi maidramatice este faptul că piaţa titlurilor de trezorerie legate deinflaţie şi cea a titlurilor de trezorerie sunt două dintre celemai lichide şi mai mari pieţe financiare din lume."

Economiştii arată că discrepanţele au revenit la niveluri mainormale în decursul anului trecut. Totuşi, pentru un mic grup detraderi cu experienţă cele mai mari discrepanţe de preţ au dus larealizarea unora dintre cele mai de succes tranzacţii din ultimavreme.

Unul dintre cei mai mari beneficiari a fost fondul Barnegat cusediul în New Jersey, cu o valoare de 450 de milioane de dolari,fondat în anul 1999. Barnegat a achiziţionat obligaţiuni Tips lascurt timp după prăbuşirea Lehman Brothers şi apoi a vândut short(a pariat pe o scădere a preţului) titluri de Trezorerie obişnuitecu o maturitate echivalentă. Pe măsură ce diferenţa de preţ s-aredus, fondul a realizat câştiguri uriaşe.

Fondul a oferit investitorilor un randament de 132,6% în 2009,peste cel al Palomino Fund cu o valoare de 5 miliarde de dolari allui David Tepper, considerat fondul de hedging cu cea mai bunăperformanţă anul trecut, cu un randament de 129,5%.

Alte câştiguri masive au fost înregistrate de către fond printranzacţionarea de titluri de tezaur britanice după ce BancaAngliei a lansat politica de relaxare cantitativă.

Barnegat este unul din numai câteva fonduri care mai utilizeazăstrategia de tranzacţionare de obligaţiuni care a dus la colapsulLong Term Capital Management în 1998.

"Acum, în vremuri în care pieţele sunt ineficiente, întrevedemoportunităţi uriaşe", scria fondatorul fondului Barnegat Bob Treueîn cadrul unei prezentări recente destinate investitorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO