Business Internaţional

Armata austriacă îşi suspendă operaţiunile de salvare din Turcia, din motive de securitate

Armata austriacă îşi suspendă operaţiunile de...

Autor: Dorin Oancea

11.02.2023, 15:55 85

Armata austriacă şi-a suspendat operaţiunile de salvare din Turcia, ţară afectată de cutremur, din cauza "unei situaţii de securitate din ce în ce mai dificile", a anunţat sâmbătă purtătorul său de cuvânt într-un mesaj pe Twitter, conform Reuters.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Michael Bauer, a transmis pe Twitter că Unitatea de ajutor în caz de dezastre a forţelor austriece (AFDRU) este disponibilă pentru alte operaţiuni de salvare atunci când mediul de lucru va deveni sigur.

"Şansele de a salva o viaţă nu au nicio legătură rezonabilă cu riscul de securitate", a declarat sâmbătă locotenent-colonelul Pierre Kugelweis. "Există o agresivitate în creştere între grupurile din Turcia", a adăugat el.

Agenţia de ştiri AFP a relatat desprre confruntări între grupuri neidentificate şi a precizat că trupele austriece s-au adăpostit într-o tabără de bază împreună cu alte organizaţii internaţionale şi că aşteaptă instrucţiuni.

Autorităţile turce nu au comentat tulburările din zonă, dar preşedintele Tayyip Erdogan a comentat sâmbătă situaţia generală de securitate, menţionând că a fost declarată starea de urgenţă şi că au avut loc unele jafuri.

"Înseamnă că, de acum înainte, cei care sunt implicaţi în jafuri sau răpiri trebuie să ştie că mâna fermă a statului este la spatele lor", a declarat el în timpul unei vizite în regiune.

Kugelweis a precizat că nu a avut loc niciun atac împotriva austriecilor, care sunt pregătiţi să efectueze în continuare operaţiuni de salvare şi recuperare înainte de a pleca, aşa cum era prevăzut, joi.

"Suntem cu toţii bine", a spus Kugelweis, adăugând că starea de spirit în rândul lucrătorilor umanitari a rămas bună. "Am dori să continuăm să ajutăm, dar circumstanţele sunt aşa cum sunt", a spus el.

Aproximativ 82 de salvatori din cadrul forţelor armate austriece se află în Antakya, Turcia, din 7 februarie, iar specialiştii lor au eliberat nouă persoane dintre dărâmături.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO