Business Internaţional

Audi a deschis ieri o facilitate de producţie de 900 mil. € la uzina din Ungaria care va produce de acum în întregime sedan A3

Audi a investit 5,7 miliarde euro în Ungaria, de la deschiderea primei fabrici de aici, în urmă cu 20 de ani, mai mult decât orice altă companie străină. Centrul de la Gyor are una dintre cele mai mari fabrici de motoare din lume

Audi a investit 5,7 miliarde euro în Ungaria, de la deschiderea primei fabrici de aici, în urmă cu 20 de ani, mai mult decât orice altă companie străină. Centrul de la Gyor are una dintre cele mai mari fabrici de motoare din lume

Autor: Bogdan Cojocaru

12.06.2013, 20:47 1384

Constructorul auto ger­man Audi a inaugurat ieri o nouă facilitate de pro­ducţie, de 900 milioa­ne euro, în Ungaria, o ţară care în ultimii ani a încheiat acor­duri strategice cu mai mulţi jucători im­portanţi din businessul mondial şi o eco­nomie pentru care industria auto este un factor major de creştere.

Noua unitate extinde uzina din ora­şul Gyor, din nord-vestul ţării, şi îi per­­mite acesteia să producă în în­tregime mo­delul Sedan A3, care va fi dis­ponibil în Germania începând cu această vară. Cu A3, Audi intră pe cel mai mare seg­ment al pieţei auto mon­diale, scrie portfolio.hu.

Până acum, cele două modele care ies pe poarta fabricii din Gyor A3 şi TT, erau asamblate din componente impor­tate. Audi a angajat 2.100 de persoane în ultimele luni pentru a se pregăti de deschiderea noii unităţi, ceea ce ridică numărul total al personalului uzinei la 9.200, potrivit AFP.

Potrivit directorului executiv al Audi Rupert Stadler, uzina de la Gyor este unul dintre cele mai puternice mo­toa­re de creştere ale companiei.

Noul model va ajuta Audi Hun­ga­ria să-şi majoreze capacitatea de pro­duc­ţie de la 33.500 de unităţi în 2012 la 125.000 de maşini anul acesta. Extinde­rea uzinei de la Gyor vine odată cu alte pro­iecte majore de investiţii. Aeropor­tul din vecinătatea oraşului Per, care de­serveşte în principal fabrica Audi, este extins şi modernizat cu fonduri de 6,7 mi­lioane euro pentru a permite ate­ri­zarea aeronavelor de capacitate mare din categoria Airbus 320 şi Boeing 737.

Parcul logistic al Audi, a cărui construcţie a început anul trecut, va fi finalizat până la mijlocul acestui an. Acest proiect va absorbi 30-35 milioane euro. De asemenea, mai mulţi furnizori ai Audi s-au stabilit sau s-au extins în regiune. Piatra de temelie a uzinei de la Gyor a fost pusă în 2011.

Ungaria a ieşit din recesiune cu o creştere economică de 0,7% în primul trimestru, comparativ cu cele trei luni anterioare, iar un sector din care a venit un impuls puternic de creştere a fost industria auto.
 

Industria auto este un motor puternic de creştere economică

„Ungaria a avut cea mai mare creştere economică din Europa Cen­trală în mare parte datorită investiţiilor din sectorul auto, care au făcut ca pro­ducţia industrială ungară să fie prin­tre cei mai buni performeri din regiune“, se arată într-o analiză a JP Morgan.

Acum în Ungaria sunt cu 160.000 mai malţi angajaţi decât erau în 2010, iar creşterea industriei auto a jucat un rol major în acest progres, spune Peter Szijjarto, secretar de stat pentru afaceri de export, citat de Budapest Business Journal.

În afară de Audi, Suzuki, Daimler şi ge­neral Motors sunt alte nume mari din industria auto mondială cu operaţiuni în Ungaria.

Cu acestea, dar şi cu companii din alte domenii precum Coca-Cola, Micro­soft, Nokia Siemens Networks, General Elec­tric, IBM, producătorul elveţian de locomotive Stadler Rail, retailerul britanic Tesco, producătorul de alu­mi­niu Alcoa-Kofem şi cu produ­că­torul sud-coreean de anvelope Hankook, gu­vernul ungar a încheiat acor­duri de co­ope­rare în care le-a pro­mis că le va fur­niza informaţiile nece­sare pentru a bene­ficia de subvenţiile pentru cerce­ta­re-dez­voltare sau de fondurile gu­ver­namentale disponibile pentru crearea de noi locuri de muncă. În schimb, com­paniile s-au angajată să îşi continue acti­vitatea în Ungaria, să investească în cercetare şi dezvoltare şi să apeleze pe cât de mult posibil la furnizorii locali.

Toate aceste afaceri sunt orientate în principal spre export.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 13.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO