Business Internaţional

Bechtel, asaltata de subcontractori

22.05.2003, 00:00 11

Delegatii din numeroase tari, printre care si Romania, "curteaza" compania americana de constructii Bechtel, care va derula cel mai important contract de reconstructie in Irak, pentru a cistiga subcontracte. Sediul de la Washington al companiei Bechtel a fost vizitat de delegatii din Bulgaria, Romania, Emiratele Arabe Unite, Lituania, Australia, Marea Britanie, Singapore, Filipine, Polonia, Ungaria, Coreea de Sud, Cehia, Thailanda, Portugalia, Danemarca, Turcia, Spania si Germania, scrie The New York Times.
Compania americana de constructii a anuntat ca se asteapta sa subcontracteze circa 75% din lucrari, in acest sens lansind o serie de intilniri la Washington, Londra si Kuweit in cadrul carora sa ajute firmele interesate sa se inscrie in aceasta competitie.
Potrivit purtatorului de cuvint al Bechtel la Washington, Howard Menaker, in mai putin de trei saptamini compania a primit peste 20.000 de mesaje de posta electronica, continind prezentari de firme si cereri din intreaga lume. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO