Business Internaţional

Business Magazin. De ce milionarii lumii vor să meargă în spaţiu. În viitor nu vor călători în spaţiu doar pentru un zbor ci vor dori să stea puţin mai mult acolo

Business Magazin. De ce milionarii lumii vor să meargă...

Autor: Bogdan Cojocaru

22.10.2023, 20:45 126

Ilida Alvarez visează de când era mică să călătorească în spaţiu. Dar dânsei, proprietara unei firme de mediere juridică, îi este frică să zboare şi nu este miliardară – două lucruri despre care până nu de mult era sigură că îi vor face fantezia la fel de inaccesibilă ca stelele. Dar a greşit, scrie The New York Times.

Ilida, în vârstă de 46 de ani, şi soţul ei, Rafael Landestoy, au rezervat anul trecut un zbor cu o capsulă presurizată de 10 persoane care, ataşată la un balon umplut cu heliu, va pluti uşor până la altitudinea de 30 de kilometri, în timp ce pasagerii gustă şampanie şi se relaxează pe scaune ergonomice. Rezervarea a necesitat un avans de 500 dolari; zborul în sine va costa 50.000 dolari şi va dura 6 până la 12 ore.

„Simt că a fost făcut la măsură pentru laşi ca mine, care nu vor să urce la bordul unei rachete”, a spus Alvarez, al cărei zbor, organizat de o companie numită World View, este programat să plece din Marele Canion în 2024. La mai puţin de un an după ce Jeff Bezos şi Richard Branson au demarat o cursă spaţială comercială, propulsându-se vara trecută fiecare cu nava lui în atmosfera superioară la câteva săptămâni unul de celălalt, piaţa globală a turismului spaţial creşte vertiginous. Există zeci de companii care oferă acum rezervări pentru orice, de la excursii cu baloane cu presiune zero la tabere de pregătire pentru astronauţi şi simulare de zboruri cu gravitaţie zero.

 

ar deocamdată să nu va puneţi costumul spaţial pe voi. În timp ce banca elveţiană UBS estimează că piaţa călătoriilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari până în 2030, Administraţia Federală a Aviaţiei încă nu a aprobat majoritatea călătoriilor în afara acestei lumi, iar construcţia primului hotel spaţial nu a început. Şi în timp ce accesul şi opţiunile - ca să nu mai vorbim de platformele de lansare - sunt în plină dezvoltare, turismul spaţial rămâne astronomic de scump pentru majoritatea oamenilor. În primul rând, prin ce se defineşte o călătorie în spaţiu?

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO