Chinurile unui gigant. Carmageddonul, retailapocalipsa, sufocarea prin îndatorare: ingrediente care condimentează criza lui Trump şi a Americii

18 mai 2017 Autor: Bogdan Cojocaru

Preşedintele american Donald Trump a semnat 32 de ordine executive în primele 100 de zile de mandat. Spre comparaţie, fostul preşedinte Barack Obama a emis 277 de astfel de acte în cele două mandate ale sale

Amestec în justiţie, colaborare cu ruşii, Donald Trump se confruntă cu cea mai acută criză a preşedinţiei sale, una care poate deveni constituţională. Deşi creşte, în cea mai mare economie a lumii se dezvoltă vulnerabilităţi care pot acutiza o criză politică.

În primul rând, datoria gospodăriilor americane a ajuns ca în primul tri­mestru să depăşească recordul de dinainte de marea criză financiară, expunând anumite categorii de de­bitori la presiuni financiare, scrie Financial Times. 

Balanţa datoriilor consumatorilor s-a situat la 12.730 de miliarde de dolari în perioada ianuarie-martie, peste maximul de 12,680 de miliarde de dolari atins în 2008, potrivit datelor Rezervei Federale New York. Ponderea arieratelor în totalul datoriilor este semnificativ mai mică decât era înainte de marea recesiune în cazul mai multor tipuri de credite. Acum este solidă în special situaţia financiară a debitorilor ipotecari. Însă una din excepţiile importante o constituie datoriile studen­ţilor. În această categorie rata de neplată pe perioade lungi de timp oscilează în jurul nivelului de 10% de cinci ani, cu posibile efecte negative asupra puterii de cumpărare şi implicit asupra economiei.

Cele mai recente date arată o creştere a întârzierii la plată a datoriilor făcute cu carduri de credit. Probleme se văd clar şi în sectorul creditelor pentru achiziţia de autovehicule. Însă în cele mai multe domenii dificultăţile sunt mai puţin acute faţă de perioada de boom şi contracţie a creditului. 

Criza ipotecară subprime a lăsat o moştenire de durată pe pieţele creditului, acum în special creditorii ipotecari fiind mai prudenţi în a da împrumuturi persoanelor cu risc de neplată ridicat. Doar 3,5% din creditele pentru locuinţe erau în întârziere la plată în primul trimestru, comparativ cu cel puţin 10% în perioada cuprinsă între al treilea trimestru al 2008 şi al doilea trimestru din 2010. Absenţa unei epidemii de defaulturi se explică prin schimbarea preferinţelor credito­rilor, băncile orientându-se spre debitori mai bătrâni şi cu bonitate mai ridicată.

Însă în ultimii ani datoriile studenţilor au devenit o problemă pentru economie. Mulţi americani s-au împrumutat masiv în credinţa că educaţia postliceală este cea mai bună cale pentru asigurarea unor salarii mai mari. Ei găsesc acum că povara datoriilor pe care le-au făcut pentru a-şi plăti studiile este mai mare decât beneficiile. Datoriile studenţilor au cele mai mari rate de neplată, depăşindu-le în această privinţă pe cele făcute cu cardurile de credit în 2012. Datoriile studenţilor au crescut în primul trimestru la 1.340 miliarde dolari. Economiştii îşi fac griji şi din cauza deteriorării performanţelor creditelor pentru maşină. Peste 7% din aceste credite aveau întârzieri la plată de cel puţin 30 de zile în primul trimestru, faţă de 10% în cele mai dificile zile ale crizei economice. 

Creşterea nivelului datoriilor arată că milioane de americani care s-au lovit de probleme în recesiune au reuşit să-şi ram­burseze datoriile şi să se califice pentru noi credite. Această creştere sugerează optimism, mai ales din partea creditorilor, care este bun pentru economie. Cheltuielile consumato­rilor contribuie cu 70% la activitatea econo­mică în SUA. Datoriile permit americanilor să investească în educaţie şi locuinţe, ceea ce contribuie la acumularea de avuţie şi la stabilitatea financiară. Însă datoriile record semnalează şi posibile noi riscuri pentru economie, notează The New York Times.  

„Nu este un indicator a cărui revenire să ne încânte. Teoretic, mai multă datorie semna­lează optimism, dar în realitate fa­miliile folosesc datoria ca mecanism de plată pentru lucruri pe care nu şi le-ar permite din venituri“, spune Heather Boushey, econo­mistul-şef al think tankului Washington Center for Equitable Growth.

În retail, defaulturile au devenit epide­mice. Recentul faliment al lanţului de magazine de îmbrăcăminte pentru tineri Rue21 a împins rata de default în cazul creditelor pentru retail de la 0,9% la 1,7%. Dificultăţile unui lanţ concurent, Gymboree, ar putea aduce indicatorul la 2,7% în curând, potrivit agenţiei de rating Fitch. Rata va sări la 9% anul acesta din cauza unor defaulturi de 6 miliarde de dolari, scrie MarketWatch. În martie, indicatorul era la 0. Cauzele proble­melor variază de la lupta de discount la concurenţa din partea Amazon sau schim­bările din comportamentul consumato­rului şi presiuni pe cheltuielile discreţionare. Spre exemplu, tinerii tind acum să cheltuiască mai puţin pe îmbrăcăminte şi mai mult de telefoane şi experienţe.

„Aceşti factori au creat un mediu cu competitivitate crescută în retail şi au accelerat tendinţele negative ale shoppingului în malluri“, explică Sharon Bonelli, expert financiar. „Retailerii suferă şi din cauza reducerii popularităţii brandurilor.“ Rue21 vrea să închidă aproape 400 de magazine din SUA. Magazine închise înseamnă oameni trimişi în şomaj.

În mod normal, creşterea economică le va aduce acestora rapid oportunităţi de anga­jare. Fed Atlanta estimează o creştere a PIB de peste 4% în al doilea trimestru, în ritm anualizat.

Cu toate că PIB-ul avansează, sectorul auto se îndreaptă spre recesiune. Aprilie a fost a patra lună consecutivă de scadere a vânzărilor, în pofida stimulentelor record. În ritm lunar, declinul a fost de 4,7%, iar în ritm anualizat de 11,1%, potrivit datelor Autodata.

Vânzărie Ford, care vrea să elimine 1.400 de locuri de muncă în America de Nord şi Asia, au scăzut cu 7,2%. În Europa, în aprilie vânzările Ford s-au redus cu 11%. Acţiunile companiei au picat cu peste 15% în ultimele 12 luni. Anul trecut, constructorul auto a desfiinţat sute de locuri de muncă europene pentru a reduce costurile. Luna trecută, şi directorii de la General Motors au spus că acesta ia în considerare reducerea personalului pentru aducerea sub control a cheltuielilor.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.05.2017

 
Cuvinte cheie:
america
, criza
, gigant
, indatorare
, crestere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide