Business Internaţional

Companiile pleaca din Europa din cauza monedei puternice

10.12.2007, 19:12 12

Louis Gallois, directorul executiv al EADS, compania-mama a Airbus, a amenintat in repetate randuri ca va reloca anumite activitati de productie ale Airbus din tarile scumpe ale Europei in statele cu economie bazata pe dolar, scrie Financial Times. Recent, oficialul grupului franco-german EADS a declarat ca aceste amenintari sunt pe cale sa se concretizeze.
Gallois nu este singurul care simte durerea provocata de deprecierea monedei americane. Charles Edelstenne, presedintele companiei franceze de aeronautica Dessault Aviation, si-a facut, de asemenea, publice intentiile de relocare a unor activitati de productie in afara Europei. Declinul dolarului a produs si alte victime in industria aerospatiala europeana. Recent, compania franceza Thales a anuntat ca fuziunea cu Safran a intrat in impas in special din cauza expunerii Safran la deprecierea dolarului.
Nu doar industria aerospatiala are de suferit din cauza evolutiei precare a dolarului in raport cu euro. Deja, mare parte din activitatea de productie a industriei auto europeana a fost relocata in afara granitelor Europei.
De exemplu, compania Volkswagen a grabit procesul de cautare a unei locatii pentru un centru de productie in America de Nord pentru a se proteja de scaderea dolarului.
Totusi, relocarea productiei intr-o lume care are de suferit din cauza volatilitatii monedelor reprezinta un subiect foarte sensibil. Absenta unei cresteri dinamice in tara de origine si riscul unei expuneri mai mari la incetinirea economiei Statelor Unite constituie inca un motiv ca producatorii europeni sa isi reloce activitatea pe pietele de peste hotare, cum ar fi cea chineza.
Producatorii europenii ar putea risca insa daca aleg sa se mute prea departe. Pe termen lung, companiile europene ar putea avea de suferit din cauza relocarii productiei. In mod traditional, inovatia s-a desprins de procesul de productie: de exemplul, notiunea de inventie poate sa fie reprezentata de gasirea unor tehnici mai eficiente de productie, cat si legata de gasirea unor produse noi sau de imbunatatirea unor produse existente.
Companiile europene vor continua sa-si reloce activitatile de productie, dar e putin probabil ca Asia de Sud-Est va deveni va deveni "fabrica" lumii, iar America Latina "granarul" acesteia. Nemultumirile unor companii europene, de genul Airbus, ar putea crea impresia pe termen lung ca activitatea de productie in Europa nu are viitor, daca nu se vor lua anumite masuri in privinta deprecierii dolarului. Aceasta teorie insa pare una destul de simplista. Administrarea costurilor doar pe baza fluctuatiilor de curs este o strategie care poate functiona doar pe termen scurt, deoarece nimeni nu poate spune exact care va fi raportul euro-dolar peste cinci ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO