Business Internaţional

Criza a creat panică în rândul celor bogaţi, care fug să-şi adăpostească averile

Criza a creat panică în rândul celor bogaţi, care fug să-şi adăpostească averile

Autor: Catalina Apostoiu

10.10.2011, 00:04 1884

Cele mai bogate familii din lume s-au îmbarcat într-o campanie de limitare a pagubelor concentrându-se mai puţin pe sporirea averilor, iar unele sunt atât de îngrijorate încât îşi plasează banii în "portofolii de criză", în condiţiile în care turbulenţele financiare erodează bogăţia, scrie agenţia Thomson Reuters.

"Trebuie să le explicăm clienţilor că în aceas­tă perioadă nu pot face bani, ci trebuie să-şi conserve averile", spune Ivan Adamovich, director în cadrul băncii elveţiene Wegelin.

Pe fondul inflaţiei ridicate şi al nivelului extrem de scăzut al dobânzilor, mulţi oameni bogaţi îşi asumă noi riscuri numai pentru a-şi conserva averile, spun bancherii privaţi. "Deja inflaţia este superioară ratelor dobânzii pe multe pieţe. Trebuie să-ţi asumi nişte riscuri", declară Pierre de Weck, director de private wealth management în cadrul Deutsche Bank.

Adamovich arată că un portofoliu menit să protejeze averile oamenilor în faţa unei cata­strofe globale a atras interes în creştere pe fondul extinderii turbulenţelor financiare în ultimele luni.

Acest tip de portofoliu alocă o treime din bani pentru aur, o treime pentru acţiuni defensive şi diversificate şi o treime titlurilor ţărilor dezvoltate ultra sigure.

Adamovich spune că interesul pentru portofoliu se limitează de obicei la cei mai paranoici clienţi, dar acesta este în creştere şi în rândul oamenilor care au asistat la crize anterioare în Europa.

"Nu este vorba neapărat de oameni în vârstă, ci de oameni care sunt foarte speriaţi", declară acesta.

În cazul altor portofolii mai puţin specializate, Wegelin recomandă deţineri reduse în acţiuni şi ridicate în lichidităţi, deşi instabilitatea sistemului bancar ridică probleme în ceea ce priveşte locul în care ar trebui păstraţi banii. Alţi bancheri spun că i-au sfătuit pe clienţi la rândul lor să aibă deţineri mai mici în acţiuni.

În Europa de Sud, unde criza financiară este extrem de dură, şi în Orientul Mijlociu, unde Primăvara Arabă a intensificat percepţia de risc politic, oamenii bogaţi îşi trimit o mai mare parte din bani peste hotare, spun bancherii.

Tendinţa marchează sfârşitul unei ere în care magnaţii din ambele regiuni îşi ţineau cea mai mare parte a banilor pe plan local, atraşi de randamentele ridicate.

Fleming adaugă că miliardarii arabi au început de asemenea să-şi direcţioneze investiţiile către alte capitale europene, cum ar fi Parisul.

Enrique Marazuela, director de investiţii în cadrul diviziei de private banking a băncii spaniole BBVA, spune că prima rundă a crizei financiare din 2008 i-a determinat pe mulţi dintre bogaţii Spaniei să investească în acţiuni şi obligaţiuni din afara ţării pentru prima dată.

În cadrul unui interviu recent, directorul diviziei spaniole a Deutsche Bank declara că se aşteaptă ca mulţi dintre clienţi să înceapă să caute peste hotare noi oportunităţi având în vedere situaţia din Spania.

"În lumea de astăzi, toţi sunt îngrijoraţi în legătură cu tot ce se întâmplă. De aceea diversificarea are sens", declară Pablo Garnica, director pe private banking pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa în cadrul JP Morgan.

Miliardarii arabi preferă capitalele europene

Printre activele cele mai vizate, în special de investitorii din Orientul Mijlociu, se numără proprietăţile rezidenţiale top-end şi cele comerciale din Londra, spune James Fleming, director în cadrul Coutts, divizia de private banking a Royal Bank of Scotland. "Pot vedea şi atinge clădirile. Acest lucru le dă un sentiment de stabilitate", declară acesta.

Fleming adaugă că miliardarii arabi au în­ceput de asemenea să-şi direcţioneze investiţiile către alte capitale europene, cum ar fi Parisul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO