Cum îngroapă Germania lumea cu exporturi şi de ce destabilizează economia globală

15 feb 2017 Autor: Bogdan Cojocaru

Nicio altă ţară bogată nu are un surplus comercial mai mare decât cel al Ger­maniei, iar acum Ger­ma­nia exportă în lume mai multe produse ca niciodată.

Pentru nemţi, acesta este un semn al supre­maţiei economice, dar pentru res­tul lumii este o dovadă a unor deze­chi­libre grave. Caştigul Germaniei în­seam­nă pierderi pentru altcineva. În 2016, sur­plu­sul comercial, adică diferenţa din­tre exporturi şi importuri, al acestui stat a fost cel mai mare din lume.

Concurenţii Germaniei, şi chiar partenerii ei, pe piaţa internaţională se plang de mult timp de surplusul comer­cial uriaş al celei mai mari econo­mii euro­pene. SUA au devenit unul din­tre cei mai agresivi critici. Mai recent, Fran­ţa, deşi a luat apărarea Germaniei în faţa atacurilor de la Washington, a îndem­nat Berlinul să rezolve problema cheltuind mai mult cu investiţiile. Sub asediul criticilor, sau al invi­diilor, guvernul german insistă că nu poa­te face nimic. În relaţiile cu Ro­mania, Germania este cel mai mare impor­tator, dar şi exportator.

În primele 10 luni ale anului trecut, deficitul comer­cial al Romaniei cu Germania s-a ridicat la 1,196 miliarde de euro.

Germania este o economie de succes, dar bătrană, un gigant industrial care s-a orientat spre calitate şi performanţă, dar şi-a neglijat sectorul IT.

După cum remarcă Financial Times, doar patru dintre unicornii de tehnologie ai lumii sunt din Germania. Şi doar cinci dintre cele mai mari companii nemţeşti sunt din IT, faţă de 55 din industrie.

Astfel că Germania supra­produce, la modul cronic, şi subconsumă, notează revista Quartz. Surplusurile astfel create, la care se adaugă cele ale Chinei şi tot mai mult cele ale Japoniei forţează acu­mu­larea de datorii şi şomaj în alte părţi ale economiei globale, cum ar fi SUA, Marea Britanie şi periferia zonei euro.

Cu cat creşte mai mult excedentul de cont curent al Germaniei (diferenţa dintre ce se economiseşte şi investiţiile interne), cu atat mai instabilă devine economia globală. În 2016 excedentul a atins proporţii nesustenabile " 8% din PIB-ul german.

Balanţa comercială a unei ţări reflectă diferenţa dintre ce furnizează lumii (exporturile) şi ce cumpără din alte ţări (importurile). Într-un sistem echilibrat, ţarile în mod normal exportă produse pe care s-au specializat şi folosesc veniturile astfel obţinute pentru a procura bunurile pe care nu le pot obţine acasă. Banii economisiţi sunt folosiţi pentru investiţii interne. Uneori, îmbunătăţirea productivităţii sau comerţul cu state devastate economic fac ca ţările să exporte mai mult decat importă. Echilibrul este în cele din urmă restabilit prin ajustarea cursului de schimb, a salariilor şi a preţurilor.

Însă economiile pot ajunge la surplus şi altfel, taxandu-şi proprii consumatori pentru subvenţionarea producţiei interne, transferă avuţia de la gospodării la afaceri, la cei bogaţi şi la guvern. Această situaţie apare spre exemplu cand o ţară vrea să-şi protejeze industria sau cand îşi devalorizează moneda. Însă uneori, aşa cum este cazul Germaniei, guvernul poate reduce direct puterea de cumpărare a gospodăriilor limitand creşterile salariale.

Crearea de surplus în acest fel forţează pe altcineva să acumuleze deficit - deoarece excesul de importuri al unei ţări reprezintă excesul de importuri al altei ţări. Şi cum produsele importate le surclasează pe cele locale, salariaţi îşi pierd locurile de muncă, sau salariile. Cand o ţară recurge la această strategie în mod repetat nu face decât să-i lipsească pe partenerii săi comerciali de cerere potenţială, să distrugă cerere din întreaga economie globală. Rezultatul este încetinirea creşterii.

Germania a beneficiat de pe urma slăbirii artificiale a euro, care dă exporturilor nemţeşti un avantaj competitiv. Controlul strict pe care guvernul îl are asupra creşterilor salariale, prudenţa dusă la fanatism în ceea ce priveşte echilibrul fiscal " politica ischwarze Null" sau izero negru" a unui buget în echilibru este o obsesie personală a ministrului de finanţe Wolfgang Sch‰uble ó şi aversiunea profundă faţă de inflaţie au suprimat atat consumul intern cat şi creşterea preţurilor, ajutand astfel la limitarea exporturilor vecinilor din zona euro. 

"Vecinii au mai mare nevoie de Germania ca piaţă pentru bunurile şi serviciile lor decat ca exemplu de prudenţă fiscală", spune Brad Setser, analist la Council on Foreign Relations. "Este clar că ajustarea cu succes în zona euro poate fi obţinută doar dacă preţurile şi salariile din Germania cresc mai rapid decat în restul zonei euro."

Germania nu este de mult timp un exportator atat de puternic. În urmă cu zece ani era o economie slabă în comparaţie cu vecinii. Atunci, angajatorii şi sindicatele s-au înţeles să limiteze creşterea salariilor. Muncitorii nu au fost încantaţi, dar toată lumea recunoştea că Germania nu era suficient de competitivă, notează The Economist. Astfel a început procesul de devalorizare internă a Germaniei în cadrul zonei euro.

Cea mai bună cale de ieşire din actualele dezechilibre, spun economiştii, nu este reducerea salariilor în ţări fără bani şi fără perspective precum Grecia, ci majorarea acestora în Germania. Salariile au început să crească acolo, cu 2,3% anul trecut, dar ar trebui să avanseze mai rapid.

Un alt factor care alimentează dezechilibrele este faptul că nemţii, o societate care îmbătraneşte, pun de mult timp deoparte mai mult decat investesc. Oamenii economisesc pentru a-şi asigura un trai bun după pensionare. Iar firmele, aşteptandu-se la vanzări mai mici din cauza unei populaţii mai restranse şi mai îmbătranite, investeasc mai mult în străinătate.

În acelaşi timp, guvernul, citand probleme legate de demografie, a adoptat în 2011 o "frană pentru datorii", limitand împrumuturile noi chiar cand dobaznile ultramici făceau creditarea aproape gratuită. Excesul de economii astfel rezultat reprezintă capitalul pe care Germania îl trimite în afară. Excesul este corolarul surplusului de cont curent.

Unii critică Germania că investeşte prea puţin. Economistul Marcel Fratzscher estimează "deficitul de investiţii" la 100 de miliarde de euro anual. Mulţi politicieni din partidul Social Democrat, printre care Martin Schulz, candidat la postul de cancelar, sunt de acord cu el. În septembrie vor fi alegeri. Alţi economişti germani nu sunt convinşi că deficitul de investiţii este atat de mare. În anii 1990, după reunificare, investiţiile au crescut pentru că estul ţării a primit noi drumuri, noi clădiri şi noi fabrici. În cele din urmă, acele cheltuieli excepţionale au fost oprite, spune economistul Clemens Fuest. De ceva timp, rata investiţiilor s-a stabilizat. În 2015 indicatorul era de 19,9%, cu puţin mai mare decat media UE. Majorarea investiţiilor ar fi o idee bună, crede Fuest, dar nicio creştere realistă nu ar face ca excedentul de cont curent să dea înapoi.

Dacă Germania chiar vrea să atace surplusurile, spune economistul, va trebui să facă ceva redical cum ar fi reducerea TVA-ului, adică să facă produsele germane şi pe cele din import mai ieftine, majorand în acelaşi timp impozitele pe muncă. Dar această soluţie nu ar fi acceptată politic. O altă opţiune ar fi ca guvernul să nu mai facă economii şi să dea drumul la cheltuieli. Dar şi acest lucru ar fi un sacrilegiu. Cândva, în viitor, cand suficienţi bătrani încep să-şi cheltuiască economiile, surplusurile Germaniei se vor transforma în deficite. Pană atunci, conflictul Germaniei cu lumea va continua.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.02.2017

 
Cuvinte cheie:
germania
, exporturi
, economie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide