Business Internaţional

După săptămâna de lucru de patru zile, un alt concept câştigă teren la nivel mondial: săptămâna şcolară de patru zile

După săptămâna de lucru de patru zile, un alt concept...

Autor: Catalina Apostoiu

19.03.2024, 23:15 328

Dascăli din Polonia până în Australia şi SUA implementează săptămâna şcolară de patru zile într-o diversitate de moduri, potrivit worldcrunch.com. Va fi aceasta o ten­dinţă pe termen scurt sau va re­prezenta începutul unei noi abordări legate de educaţie care poate reduce stresul elevilor, ajuta la recrutarea de dascăli şi duce la regândirea în întregime a învăţământului?

Începând cu acest an şcolar, elevii din Wodzislaw Slaski, un oraş din sudul Poloniei, au doar patru zile de cursuri pe săptămână. Programul şcolar redus, care vine şi cu mai puţine teste şi noi criterii de evaluare, a reprezentat o iniţiativă a cetăţenilor şi a fost în cele din urmă aprobat de autorităţile municipale.

Programul şcolar experimental a fost instituit în toate cele 13 şcoli pu­bli­ce elementare in oraş. Elevii dedi­că acum o zi pe săptămână unor pro­iecte educaţionale nontradiţionale.

Noua politică din Polonia este parte a unui interes în creştere pentru programul şcolar de patru zile, expe­ri­mente similare fiind desfăşurate în SUA, Australia şi Franţa, unele insti­tuind o zi pentru învăţare nontradi­ţională, altele pur şi simplu o zi libe­ră în plus. Unele văd ideea şi ca o mo­dalitate de reducere a costurilor în vremuri de constrângeri economice.

În SUA, un sondaj recent arată că 95% dintre districtele şcolare au în continuare un program tradiţional, de cinci zile. Totuşi, aproximativ 900 de districte din întreaga ţară au imple­mentat programul de patru zile.

Peste 1.600 de şcoli dintr-un total de 24 de state au decis să îmbrăţişeze programul şcolar de patru zile, revelă un raport al MIT Press Direct.

În Australia, ca reacţie la penuria constantă de dascăli, unii au sugerat implementarea programului şcolar de patru zile, pas care în SUA a avut drept rezultat un număr mai mare de persoane care au aplicat pentru poziţii de dascăl.

Schimbările implementate în Wodzislaw Slaski din Polonia au fost probabil inspirate de experimentele desfăşurate în Franţa, care a avut pro­gram şcolar nontradiţional de la adoptarea reformei Peillon în 2013.

Unele oraşe franceze, printre care Lille, Marsilia, Toulouse şi Bordeaux, au optat pentru progra­mul şcolar de patru zile, în care zilele de miercuri sunt dedicate unor activităţi extracuriculare.

Tot în Franţa, părinţii divorţaţi care împart custodia copiilor ar putea beneficia de săptămâna de lucru de patru zile, notează The Telegraph.

Premierul francez Gabriel Attal a anunţat că din septembrie funcţio­na­rii din unele ministere care au custodie comună a copiilor vor putea munci doar patru zile în săptămânile în care au grijă de copii.

Francezii sunt în general în favoarea ideii introducerii săptămânii de lucru de patru zile pentru toţi fără reducere a programului, dar zile mai lungi.

În SUA, senatorul Bernie Sanders a propus recent reducerea săptămânii de lucru a americanilor la 32 de zile, relatează The New York Times.

Potrivit acestuia, americanii muncesc mai mult pentru salarii mai mici în pofida progreselor tehnologice şi creşterii productivităţii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO