Business Internaţional

Erste ameninţă cu îngheţarea investiţiilor în Ungaria dacă politica economică ostilă continuă

Erste este în război total cu guvernul ungar. Ameninţă că îşi mută toate afacerile în România dacă politica economică ostilă continuă

Autor: Anca Dumitrescu

24.09.2011, 15:42 3286

Băncile austriece nu se vor lăsa "vânate" de Ungaria printr-o politică economică ostilă, a declarat vineri preşedintele Erste Bank, Andreas Treichl, în legătură cu controversata rambursare anticipată a creditelor, avertizând că investitorii se vor orienta către alte ţări, între care şi România.

Treichl a avertizat într-un interviu acordat publicaţiei economice ungare Napi Gazdasag că această politică economică ostilă provoacă daune grave Ungariei.
"Din cauza lipsei de securitate legislativă, investitorii se vor orienta către alte ţări, precum România, Slovacia sau Cehia", a avertizat el.


Erste Bank intenţionează să îngheţe, până la noi ordine, toate investiţiile în Ungaria, dar va continua să furnizeze capitalul necesar funcţionării diviziei ungare.


Parlamentul de la Budapesta a adoptat luni seara o lege care permite rambursarea la o rata de schimb valutar sub cea a pieţei a împrumuturilor în valută, în special a celor în franci elveţieni.
Pentru băncile din Austria, implicate puternic în Ungaria, rezultatul ar putea fi o pierdere de 6 miliarde de euro, a declarat vice-cancelarul austriac Michael Spindelegger, care a făcut apel la Comisia Europeană.


Autorităţile de la Bruxelles şi-au exprimat "îngrijorarea" în această problemă.


Potirvit noii legi, ungurii cu împrumuturi în valută le pot rambursa integral la un curs de 180 de forinţi pentru un franc elveţian şi de 250 de forinţi pentru un euro. În prezent, cursurile actuale sunt de circa 234 forinţi pentru un franc şi 280 de forinţi pentru un euro.



Persoanele interesate au timp până la 30 decembrie să anunţe băncile că vor să returneze creditele, iar cursurile valutare preferenţiale nu vor fi valabile decât între 1 ianuarie-30 martie 2012

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO