EXPLOZIE tragică în Mexic: Bilanţul a ajuns până acum la 24 de morţi

6 iul 2018 Autori: Bianca Pavaluca , Mediafax

Cel puţin 24 de persoane au murit şi peste 40 au fost rănite în urma exploziilor petrecute joi la un depozit de artificii din oraşul mexican Tultepec, relatează BBC.

A doua explozie, mai puternică decât prima, a avut loc în timpul intervenţiei echipajelor de salvare. Patru pompieri şi cinci ofiţeri de poliţie au fost răniţi în explozie. De asemenea, printre răniţi se numără şi un minor.

„Echipele de salvare cercetau zona după prima explozie, moment în care a avut loc cea de-a doua, care a ucis şi a rănit membri ai echipajelor”, se menţionează într-un comunicat dat de Guvern.

Oraşul Tultepec, situat la aproximativ 30 de kilometri de Ciudad de Mexico, este cunoscut drept capitala pirotehnică a ţării. Peste 40 de persoane au murit din cauza unor explozii în anul 2016. O altă explozie, în urma căreia au murit şapte persoane, a avut loc la începutul anului.

Ministrul de Interne din Mexic, Alejandro Ozuna, a cerut o „examinare minuţioasă” a fabricilor şi îmbunătăţirea proceselor de lucru pentru siguranţa cetăţenilor.

 
Cuvinte cheie:
MEXIC
, ARTIFICII
, EXPLOZIE
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide