Business Internaţional

Fiat se bate pe doua fronturi: lux si monovolume

05.04.2005, 18:34 35

Grupul Fiat incearca o revigorare a marcilor sale de lux, Ferrari si Maserati, precum si realizarea unui model 100% italian care sa concureze cu germanii de la BMW. Reprezentantii grupului l-au considerat cel mai potrivit pentru aceasta pe germanul Karl-Heinz Kalbfell. El s-a aflat in spatele succesului diviziei de masini sportive de la BMW si a fost director executiv al Rolls-Royce (marca de lux detinuta de BMW), pana toamna trecuta.
Industria auto a fost surprinsa de decizia sa de a parasi calmul de la Rolls Royce pentru a conduce Alfa Romeo, divizia grupului Fiat, scrie The Times. Miscarea nu ar trebui sa fie atat de surprinzatoare, totusi, tinand cont de cariera sa din domeniu.
Ceea ce el nu stia atunci cand a venit la Fiat la inceputul acestui an, era ca in doua luni va fi responsabil de marca Maserati, precum si de asocierea cu Alfa Romeo pentru a realiza o alternativa italiana la BMW.
Ferrari si Maserati, odata mari rivali pe pistele de curse, au fost achizitionate in 1997 cand la conducere se afla Luca di Montezemolo, care ocupa acum functia de presedinte al grupului Fiat. Nici una dintre marcile de lux nu se afla intr-o situatie financiara prea buna. Maserati, care a produs 4.600 de unitati anul trecut si este departe de a fi profitabila, iar Ferrari, cu 4.900 de masini a cunoscut si reversul medaliei din cauza deprecierii dolarului si a costurilor mari pe care le implica mentinerea dominantei din Formula 1. Ferrari este detinut in proportie de 56% de Fiat.
General Motors a fost de acord sa plateasca grupului Fiat 1,54 mld. euro pentru a anula un contract dezastruos incheiat in 2000, cand in industrie erau la moda fuziunile. GM a preluat un pachet de 20% din Fiat Auto si a garantat grupului ca va achizitiona compania in cazul in care italienii vor dori acest lucru. Cateva incercari de asociere dintre cele doua companii au esuat, iar grupul Fiat a redevenit unicul proprietar al Fiat Auto. Un reprezentant al companiei a declarat ca grupul va avea de castigat un miliard de euro din anularea contractului.
Scapat de sub controlul General Motors, Fiat a fost liber sa asocieze Maserati si Alfa si sa lase Ferari pe cont propriu. Analistii au tras concluzia ca Ferrari va fi listata la bursa. Marca este una dintre cele mai cunoscute si mai valoroase din industria auto, iar vanzarea ei ar putea aduce companiei-mama banii necesari pentru restructurare.
Dar surse din Fiat spun ca vanzarea marcii nu este iminenta, existand posibilitatea ca grupul sa rascumpere chiar un pachet de 15% detinut de Mediobanca, o banca de investitii cu care Fiat este asociat de mult timp.
Maserati devine o companie distincta in cadrul grupului Fiat. Martin Leach, directorul englez care a fost recrutat de scurt timp de la Ford Europa, nu a fost incantat de perspectiva de a lucra la Modena si de a raspunde direct conducerii Fiat, si a plecat. Kalbfell a primit postul de director executiv al grupului Maserati, in plus fata de cel de director operational Alfa Romeo in cadrul Fiat.
Chiar si atunci cand i s-a sugerat ca va fi complicat, avand in vedere cele doua functii importante pe care le detine, directorul executiv al companiei- mama, Sergio Marchionne, a declarat: "Nu este nici o problema; detinem majoritatea din ambele companii".
Indiferent de situatia politica sau financiara, Kalbfell considera asocierea dintre Alfa Romeo si Maserati foarte potrivita. Exista o diferenta de 36.400 euro intre cel mai ieftin model de Maserati Coupe si cea mai scumpa Alfa. Kalbfell considera ca este extrem de important ca Maserati sa ramana ceea ce sunt si sa continue sa achizitioneze motoare de la Ferrari. Este foarte probabil ca noua generatie sa includa un model 4X4, care sa concureze cu BMW X5 si Porsche Cayenne.
Dar Marchionne, care are origine canadiano-italiana, este nerabdator ca Alfa Romeo sa se intoarca in America de Nord cat mai curand posibil. Maserati este deja prezent acolo.
Primul obiectiv al lui Kalbfell a fost imbunatatirea vanzarilor Alfa Romeo in Marea Britanie. Strategiile sale pe termen mediu (din urmatorii patru-cinci ani) prevad vanzarea a 10.000 de Maserati si 300.000 de Alfa Romeo pe an (anul trecut a vandut 175.000). Alfa Romeo a lansat doua modele noi la Salonul auto de la Geneva, semne ale mult-doritei reveniri. Alfa 159 este inlocuitorul lui 156, o masina mai mare construita pentru segmentul premium alaturi de General Motors. Alfa a fost singura care a folosit aceasta platforma, pentru ca GM a decis ca este mult prea scumpa pentru inlocuirea Saab 9-5. Despartirea dintre cele doua companii nu va afecta distribuirea de motoare si de alte componente pe care le-au dezvoltat impreuna. Intelegerea la care a ajuns cu General Motors a insemnat pentru Fiat cateva saptamani de sarbatoare. Compania a realizat printuri publicate in ziarele italiene cu sloganul "Dedicated to italian fans" (Dedicate fanilor italieni) si cu mesajul "Aceasta este o zi importanta. Fiat este din nou in intregime italian".
Cateva zile mai tarziu, Sergio Marchione l-a concediat pe Herbert Demel, directorul executiv austriac al Fiat Auto. Demel, care a ocupat in trecut si functia de director executiv al Audi, avea un stil metodic si o prezenta modesta si se afla la Fiat de un an.
Marchione, care si-a asumat rolul de specialist in schimbarea imaginii companiei, a dorit accelerarea progresului si a preluat functia de director executiv al Fiat Auto. Compania a lansat Fiat Panda, care a avut un succes de piata care a depasit asteptarile, si care a castigat premiul de masina anului in Europa.
Conform directorului executiv, Fiat Auto o va scoate la capat in 2006, iar in 2007 va obtine, conform estimarilor sale, un profit de 2-4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO