Fondul suveran de investiţii al Chinei a înregistrat un profit record în 2017: 103 mld. dolari

10 iul 2018 Autor: Bogdan Cojocaru

Fondul suveran de investiţii al Chinei, de 941 miliarde dolari, a înregistrat un câştig de 17,6% din investiţiile sale externe în 2017, cea mai bună performanţă anuală din istoria sa de zece ani, chiar înainte ca volatilitatea şi tensiunile politice să frâneze un raliu global pe piaţa acţiunilor, scrie Bloomberg. În 2016, creşterea a fost de 6,2%. Avansul de anul acesta aduce randamentul fondului la 5,9%, a anunţat China Investment Corp.

Profitul net, care include şi profitul din participaţiile la cele mai mari bănci din China, a crescut cu 38%, ajungând la 103,6 miliarde de dolari. Portofoliul de acţiuni al CIC, care reprezintă cea mai mare parte a portofoliului său de active din străinătate, a beneficiat de saltul de 20% al indicelui MSCI World anul trecut. Acest indicator a crescut cu doar 0,5% anul acesta, în condiţiile în care tensiunile comerciale dintre SUA şi China s-au accentuat. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.07.2018

 
Cuvinte cheie:
Fondul suveran de investitii al Chinei
, profituri record
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide