Business Internaţional

Grâul este prea mult şi mai ieftin, scad şi preţurile făinii, se va ieftini şi pâinea? Nu, spun brutarii din Polonia şi Ungaria

Un brutar din Kolobrzeg, este intrigat că pe de o parte fermierii sunt scandalizaţi de faptul că grâul lor a ajuns mult mai ieftin faţă de anul trecut, iar pe de altă parte preţurile făinii s-au dublat pentru a da înapoi cu doar 15%. Experţii spun că brutăriile în niciun caz nu-şi vor reduce marjele pentru a ieftini pâinea. Concurenţa redusă din sector le permite să crească preţurile fără a pierde clienţi.

Un brutar din Kolobrzeg, este intrigat că pe de o parte fermierii sunt scandalizaţi de faptul că grâul lor a ajuns mult mai ieftin faţă de anul trecut, iar pe de altă parte preţurile făinii s-au dublat pentru a da înapoi cu doar 15%. Experţii spun că brutăriile în niciun caz nu-şi vor reduce marjele pentru a ieftini pâinea. Concurenţa redusă din sector le permite să crească preţurile fără a pierde clienţi.

Autor: Bogdan Cojocaru

20.04.2023, 23:00 3156

În statele membre ale UE vecine Ucrainei, în Polonia, Ungaria şi Româ­nia, este prea mult grâu, cu preţuri mult mai mici decât în urmă cu un an, ceea ce se vede şi în reducerea preţului făinii pe piaţa angro, şi totuşi pâinea nu se ieftineşte. De ce? Este o întrebare pe care şi-o pune multă lume, de la consumatorul de rând, care de când valul de inflaţie a lovit regiunea scoate din ce în ce mai mulţi bani din buzunar pentru a cumpăra acest aliment de bază, la economişti şi politicieni.

Cel mai vehiculat răspuns este că nimeni nu trebuie să se aştepte la ieftiniri prea curând, fiind de aşteptat ca în cel mai bun caz preţurile să stagneze sau ca scumpirile să încetinească sem­nificativ. În Polonia, site-ul de ştiri şi ana­lize economice şi financiare money.pl arată că este puţin probabil ca pâinea să se ieftinească deoarece făina reprezintă doar o parte din cos­turile companiilor de panificaţie, adică ale brutăriilor. Apoi, dacă grâul ucrainean nu mai ajunge pe piaţa poloneză, scăderea pre­ţurilor materiilor pri­me s-ar putea dovedi doar temporară.

Datele Minis­teru­lui Agriculturii spun că de la săptămână la săptămână făina se ief­tineşte chiar şi cu câteva sute de zloţi pe tonă (1 euro este echivalent cu 4,60 de zloţi). Preşedintele Asociaţiei Brutarilor din Polonia, Stanislaw Butka, spune că acestea sunt doar statistici, iar la brutării făina încă nu ajunge la preţ redus de la moară. Apoi, toate celelalte costuri sunt atât de ridicate încât nu se poate pune problema ieftinirii pâinii. În datele sta­tistice, pâinea este cu 35% mai scumpă decât era acum un an (când preţurile erau deja în creştere accelerată), în timp ce în această perioadă in­flaţia a ajuns la 16%.

Preţurile făinii sunt cu 30% mai sus. În ultimele luni, pâinea s-a scumpit mai mult decât făina. Preţurile pâinii mai depind şi de costurile cu energia, cu transportul şi cu for­ţa de muncă. În Polonia, de la 1 aprilie a intrat în funcţiune un mecanism care garantează plafonarea preţurilor gazelor naturale la 200,17 zloţi (43,4 euro) pentru 1 MWh până la finalul anului. Însă, spune Butka, noile regle­mentări sunt prea noi pentru a avea vreun efect acum, şi chiar dacă vor începe să simtă efectele, industria nu va ieftini pâinea. Gazele, chiar cu preţurile plafonate, sunt mai scumpe decât erau înainte de criza de energie, iar sub­venţiile guvernamentale vor permite brutării­lor cel mult să supravieţuiască.

Gigantul PGNiG îşi vinde gazele la jumă­tate din preţul din vara trecută. Krzysztof Gwiazda, preşedintele Asociaţiei Angajato­ri­lor din Industria Cerealelor şi Morăritului, spu­ne că scăderea preţurilor făinii la produ­că­tor s-ar pu­tea să fie doar temporară. Făina este cu 25% mai ieftină decât acum un an, scăderea de preţ co­respunzând cu ieftinirea grâului, la care im­portul de grâu ucrainean a avut o contribuţie im­portantă. Acum, importurile de grâu ieftin din Ucraina sunt blocate, ceea ce creează o pe­nu­rie de grâu pe piaţă. Producă­torii locali nu-şi vând marfa pentru că aşteaptă subvenţiile pro­mi­se de guvern, care ar garanta un preţ de achi­ziţie de minim 1.400 de zloţi pe tonă (304 euro).

Andrzej Mielnik, un brutar din Kolobrzeg, este intrigat că pe de o parte fermierii sunt scandalizaţi de faptul că grâul lor este mult mai ieftin faţă de anul trecut, iar pe de altă parte preţurile făinii s-au dublat pentru a da înapoi cu doar 15%, scrie Fakt. UCE Research a calculat că în Polonia materiile prime, inclusiv făina, au o pondere de 35% în preţul final al pâinii, marja magazinului cântărind 24%, costurile fixe şi cu angajaţii – 18%, transportul şi energie – 14%, marja producătorului – 9-10%.

Alţi experţi spun că brutăriile în niciun caz nu-şi vor reduce marjele pentru a ieftini pâinea. Concurenţa redusă din sector le permite să crească preţurile fără a pierde clienţi. În Ungaria, pâinea este cu aproape 70% mai scumpă faţă de acum un an. József Septe, preşedintele Asociaţiei Brutarilor Maghiari, spune pentru agrarszektor.hu că şi la ei grâul s-a ieftinit, preţurile aproape înjumătăţindu-se. De asemenea, se observă şi o scădere a preţurilor făinii cu 15-20%. Însă morile continuă să producă făină din grâul achiziţionat la preţurile mari din vara anului trecut. Acest grâu va fi epuizat probabil în mai, ceea ce înseamnă că operaţiunile de morărit vor merge în pierdere. Iar alte costuri suportate de companiile de panificaţie sunt mari sau cresc. În aceste condiţii, apreciază Septe, pâinea cel mai probabil nu se va mai scumpi, dar nici nu se va ieftini în viitorul apropiat. Referitor la grâul ieftin ucrainean, preşedintele brutarilor maghiari spune că acesta este folosit de un număr redus de fabrici de pâine. Însă făina ucraineană a început să fie distribuită de către traderi în mai multe zone ale ţării, iar acest lucru, alături de grâul nou mai ieftin, ar trebui să aducă preţurile făinii autohtone mai aproape de cele ale făinii ucrainene. Septe a făcut aceste comentarii înainte ca guvernul ungar să blocheze importurile de grâu şi de produse alimentare din Ucraina. El vedea atunci ca un factor perturbator pentru piaţă deschiderea, la sfârşitul lunii februarie, a celei mai mari fabrici de pâine din ţară, la Hatvan. Septe se aşteaptă ca noul jucător să forţeze restructurarea sectorului, adică micşorarea sau închiderea altor brutării.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO