Business Internaţional

Grecia ar putea fi lăsată în incapacitate de plată dacă nu convinge că se poate reforma. Atena se teme de un faliment dezastruos

Grecia ar putea fi lăsată în incapacitate de plată dacă nu convinge că se poate reforma. Atena se teme de un faliment dezastruos

Wolfgang Schauble, ministrul german de finanţe

Autor: Bogdan Cojocaru

31.01.2012, 00:06 1150

Într-un avertisment neobişnuit de dur, ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a de­clarat că zona euro ar putea refuza Greciei noi ajutoare financiare, forţând astfel statul să intre în incapacitate de plată dacă Atena nu de­monstrează Europei că-şi poate ţine promisiunile de reformare economică. Pentru premierul grec, privarea de ajutor internaţional echivalează cu un faliment cu consecinţe cumplite.

"Grecia trebuie să decidă. Europa este pregătită să sprijine Grecia, însă dacă acest stat se rezumă doar la a anunţa măsurile necesare, fără a le implementa… nicio sumă de bani nu va rezolva problema", a declarat Schauble pentru publicaţia americană The Wall Street Journal.

Premierul grec Lucas Papademos a avertizat, la rândul său, că Grecia are în faţă spectrul falimentului şi al "tuturor consecinţelor cumplite" care derivă din acesta. Oficialul apreciază că dacă nu primeşte noi ajutoare, statul nu-şi va putea plăti datoriile şi va fi forţat să iasă din zona euro, scrie The Telegraph.

De altfel, economistul american Nouriel Roubini, care a prezis criza financiară, apreciază că Grecia va ieşi, probabil, din zona euro în următoarele 12 luni şi ar putea fi urmată rapid de Portugalia. Roubini, poreclit şi Doctorul Doom, este recunoscut pentru previziunile sale pesimiste.

Neîncrederea este plătită cu limitarea suveranităţii

Afirmaţiile lui Schauble vin după ce oficialii germani au vehiculat săptămâna trecută, pe fondul îndoielilor că Grecia este dispusă să diminueze cheltuielile şi să majoreze taxele, ideea radicală de a numi un "comisar european pentru buget" cu drept de veto asupra cheltuielilor Greciei în schimbul unor noi ajutoare internaţionale, ceea ce ar însemna pentru stat renunţarea parţială la suveranitatea bugetară.

Reacţia oficialilor greci a fost energică. Ministrul de finanţe a respins planul german, considerând că acesta ar submina "identitatea şi demnitatea na­ţională".

Schauble este considerat de analişti ca fiind mentorul cancelarului german Angela Merkel, în prezent politicianul cu cea mai mare putere de decizie din Uniunea Europeană.

"Poate că noi şi partenerii noştri ar trebui să studiem modalităţi de ajutorare a Greciei în această sarcină dificilă într-un mod mai strict", a spus Schauble, referindu-se la propunerea sa de a plasa Grecia sub tutelă bugetară.

Răbdarea Germaniei este la limită

Deteriorarea situaţiei financiare a Greciei şi nevoia de finanţare tot mai mare creează noi tensiuni politice în zona euro care riscă să reaprindă criza datoriilor din regiune după perioada de calm de la începutul acestui an. Germania şi alte ţări europene nordice, exce­dentare, devin tot mai nervoase din cauza a ceea ce ele percep a fi eşecul Greciei de a aduce sub control fi­nanţele, de a limita cheltuielile publice, îmbu­nătăţi sistemul de colectare a taxelor şi, în general, de a respecta tra­ta­mentul de austeritate prescris de creditorii inter­naţionali.

Liderii din zona euro trebuie să decidă până în martie dacă dau undă verde celui de-al doilea pachet de finanţare destinat Greciei, oficial de 130 miliarde de euro şi care implică în premieră asumarea de pierderi de către investitorii privaţi. Atena negociază în prezent restructurarea cu 50% a datoriilor elene deţinute de aceşti creditori, iar discuţiile se află într-un stadiu foarte avansat.

Unii oficiali consideră însă că Grecia ar avea nevoie de 140 mld. euro. Alternativa ar fi un default total al Greciei, care ar putea trimite unde de panică pe pieţele datoriilor europene, rezultatul fiind restrân­gerea accesului la finanţare pentru alte state cu proble­me, printre care Italia şi Spania. În acest context, ajutarea Greciei este văzută ca fiind răul cel mai mic.

Grecia sperie creditorii Portugaliei

Creditorii privaţi ai Portugaliei sunt îngrijoraţi că un acord al Greciei pentru reducerea datoriilor va creşte probabilitatea ca şi ei să fie nevoiţi să accepte pierderi legate de obligaţiunile portugheze, cu toate că liderii europeni au asigurat că acordul Greciei cu creditorii privaţi va fi unic şi nu va fi aplicat altor state care au probleme financiare, scrie Bloomberg. Deţinătorii de obligaţiuni portugheze sunt însă sceptici, iar randamentul titlurilor pe termen de 10 ani a urcat ieri la un nou record de la înfiinţarea zonei euro, de 15,78%.

"Datoriile Portugaliei şi lipsa creşterii economice sunt similare cu situaţia Greciei. Preţul obligaţiunilor scade pentru că este evident pentru toată lumea că dacă datoriile Greciei vor fi reduse, acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi în cazul Portugaliei", a declarat Yannick Naud, care administrează active de 150 de milioane de dolari la compania Glendevon King Asset Management.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO