Business Internaţional

Grecia încearcă să-şi salveze economia ademenind producătorii de documentare istorice

Grecia încearcă să-şi salveze economia ademenind producătorii de documentare istorice

Parthenon, templul Atenei şi unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Greciei

Autor: Andreea Mindrila

19.01.2012, 00:02 317

Acropole, atracţia turistică numărul unu a Greciei de 2.500 de ani, ar putea avea un rol mult mai important pentru statul elen împovărat de datorii şi aflat pe marginea prăpastiei falimentului, scrie Bloomberg.

Guvernul grec a redus în această lună costul permiselor pentru folosirea siturilor arheologice şi muzeelor de către echipele de filmare de la 4.000 de euro pe zi în 2005 la 1.600 de euro pe zi, iar pentru fotografii profesionişti de la 300 de euro la 200 de euro, potrivit ministrului culturii şi turismului.

Locurile istorice includ şi Acropole, unde se găsesc Parthenonul, celebrul templu dedicat zeiţei Atena, şi Delphi, casa oracolului străvechi.

Preţurile anterioare erau excesiv de mari, iar acest lucru împiedica unele grupuri de persoane să poată folosi imaginile Greciei, explică George Andreas Zannos, consilier al ministrului culturii şi turismului.

Grecia încearcă să obţină mai mulţi bani din monumentele istorice, în contextul în care guvernul se chinuie să evite un default şi colapsul economic.

Costurile pentru utilizarea imaginilor siturilor arheologice şi muzeelor din patrimoniul statului în publicaţii, de la cărţile de istorie a artei şi enciclopedii la ghiduri turistice şi reviste, au fost reduse de la 100 de euro la 30 de euro pe filmare.

Mai multe monumente, printre care şi Templul lui Poseidon, vor fi incluse într-o categorie de 60 de euro pe filmare, potrivit noii liste a preţurilor.

Înainte "editorii aveau reţineri în publicarea de cărţi cu imagini ale zonelor arheologice şi ale muzeelor", spune Zannas, care precizează că toate veniturile obţinute vor fi folosite de minister.

Bugetul Ministerului Culturii şi Turismului a fost redus cu 20% în ultimii doi ani. Încasările din vizitele la muzee şi în zonele arheologice au crescut cu 5,3%, la 41,2 milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit Institutului de statistică elen.

Ministerul lucrează şi la accelerarea procesului de obţinere a licenţei de filmare, care în trecut a împiedicat companiile de producţii cinematografice să filmeze în aceste locaţii din Grecia, spune Zannas.

Nia Vardalos, autoarea scenariului şi protagonista filmului "My Big Fat Greek Wedding", spune că a întâmpinat multe restricţii în încercarea de a obţine licenţa pentru filmarea scenelor din "My Life in Ruins" în anul 2009 de la Acropole.

"Sper că am dat un exemplu prin faptul că am fost acolo, am filmat şi nu am stricat nimic", spune aceasta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO