Business Internaţional

Guvernul italian ar putea face o injecţie de capital de 40 de miliarde de euro

Guvernul italian ar putea face o injecţie de capital de...

Autor: Ştefan Stan

27.06.2016, 15:20 203

Guvernul ia în calcul măsurile prin care ar putea adăuga 40 de miliarde de euro ca suport pentru bănci prin injecţii de capital sau acordarea de garanţii. Suma este încă în discuţii şi decizia nu este finală, potrivit aceloraşi surse.

Italia caută să stabilizeze sistemul financiar, lovit de credite neperformante de 360 de miliarde de euro, o creştere economică slabă şi dobânzi la minime record. Guvernul de la Roma a avut o primă tentativă de a rezolva această criză prin crearea unei "Bănci Rele" cu fonduri publice, care ar urma să preia creditele neperformante, însă a întâlnit rezistenţă din partea UE.

Italia a fost printre cele mai lovite economii de prăbuşirea din pieţe de vineri, care a şters peste 2.500 de miliarde de euro din pieţe. Unele bănci italiene au scăzut cu până la 20% pe burse.

"Sectorul bancar italian este departe de a fi scăpat de griji. Peisajul pentru băncile italiene era deja înceţoşat şi înainte de Brexit, iar acum noile îngrijorări au adus perspective şi mai sumbre", a declarat Jan von Gerich, strateg la Nordea Bank din Helsinki.

Scăderile creditorilor italieni s-au extins şi luni, după ce UniCredit a scăzut cu 7,5%, iar Intesa Sanpaolo a scăzut cu 8,8%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO