Business Internaţional

Italia nu va ieşi nici anul acesta din recesiune

Italia nu va ieşi nici anul acesta din recesiune

Autor: Florentina Dragu

04.11.2014, 00:00 226
Italia va ieşi din recesiune în 2015, un an mai târziu decât era estimat iniţial, a anunţat luni institutul naţional de statistică Istat, care a redus prognozele privind evoluţia economiei din peninsulă, din cauza cererii interne scăzute şi a activităţii comerciale internaţionale sub aşteptări. Istat estimează o contracţie economică de 0,3% în Italia anul acesta, faţă de un avans de 0,6% anticipat în mai, potrivit unui comunicat al institutului de statistică. Prognoza pentru creşterea economică de anul viitor a fost redusă la 0,5%, de la 1% anterior.
 
În 2016, economia italiană este estimată să crească tot cu 1%, în scădere faţă de un avans de 1,4% anticipat în prima jumătate a anului. PIB-ul Italiei s-a contractat cu 1,9% anul trecut, după o scădere de 2,3% în 2012. Institutul Italian estimează un avans al comerţului mondial de 3% în termeni reali pentru anul acesta, comparativ cu o creştere de 4,7% preconizată în mai. Creşterea ar urma să accelereze la 4,4% în 2015 şi la 4,8% în 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO