Business Internaţional

Italia solicită intervenţia NATO împotriva membrilor grupului Stat Islamic din Libia

Italia solicită intervenţia NATO împotriva membrilor...

Autor: Mediafax

17.02.2015, 00:00 965

Ministrul italian de interne Angelino Alfano a solicitat o intervenţie militară a Alianţei Nord-Atlantice, sub mandat ONU, în Libia, pentru distrugerea poziţiilor grupului terorist Stat Islamic, care susţine că a decapitat 21 de ostatici creştini, scrie La Repubblica. „Nu trebuie să mai pierdem nici măcar un minut, trebuie să intervenim în Libia cu o misiune sub mandat ONU; comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă că acest lucru este esenţial pentru viitorul Occidentului“, a declarat Angelino Alfano. „Acum, problema nu mai este fluxul de imigranţi din Mediterană, ci Libia. Comunitatea internaţională şi ONU trebuie să trateze Libia ca prioritate absolută“, a subliniat ministrul italian de interne. Întrebat dacă se gândeşte la o intervenţie militară a NATO, Alfano a explicat: „Esenţial este să găsim toate formulele; aici nu mai este vorba de un grup de state voluntare, pentru că astfel s-ar arăta că nu toată lumea a înţeles problemele din Libia şi efectele asupra Occidentului“. Organizaţia teroristă Stat Islamic a început să ocupe zone din Libia, aflată în stare de anarhie de câteva luni. Teroriştii au executat zilele trecute 21 de ostatici creştini în nordul Libiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO