Business Internaţional

La ce se roagă mai nou bancherii: Ce înseamnă cele 4 litere magice - LTRO? Cum au căzut azi din cer peste 500 mld. euro la dobândă de 1%

Băncile au luat 530 mld. euro de la BCE în cadrul operaţiunii de refinanţare pe trei ani de miercuri

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

29.02.2012, 13:07 1661

Piaţa europeană a fost inundată miercuri cu lichidităţi în valoare de peste 500 mld. euro la o dobândă preferenţială de 1% în cadrul celui mai amplu program de refinanţare din acest an. Băncile comerciale au împrumutat nu mai puţin de 530 miliarde euro de la Banca Centrală Europeană (BCE) în cadrul operaţiunii de refinanţare pe trei ani derulată sub numele de Long Term Refinancing Operation (LTRO), depăşind astfel estimările analiştilor.

La licitaţie au participat 800 de bănci, faţă de 523 la operaţiunea similară din decembrie, când BCE a împrumutat un total de 489 miliarde euro.

În numai trei luni, BCE a injectat în sistem prin cele două operaţiuni peste 1.000 miliarde euro la dobânzi reduse. Banca centrală speră că refinanţările vor avea numeroase efecte favorabile, precum consolidarea creditării interbancare, creşterea împrumuturilor către economie şi stimularea interesului investitorilor pentru obligaţiunile de stat de la periferia zonei euro.

Moneda euro s-a apreciat uşor faţă de dolar după anunţarea rezultatelor licitaţiei, iar acţiunile europene nu au afişat variaţii importante. De asemenea, acţiunile de pe Wall Street au crescut miercuri la deschidere după injecţia de lichiditate de pe piaţa europeană, indicele Dow Jones depăşind la numai o oră de la începerea şedinţei de tranzacţionare pragul de 13.000.

BCE a ales să nu ofere o dobândă fixă în cadrul celor două operaţiuni. Rata pentru următorii trei ani reprezintă dobânda medie a principalelor operaţiuni de refinanţare la o săptămână. Astfel, dobânda la care s-au împrumtuat băncile este de 1%, un minim record de la înfiinţarea BCE. Băncile pot plăti împrumuturile integral sau în tranşe, începând de la un an după contractarea lor.

Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Reuters că BCE vrea ca operaţiunea de miercuri să fie ultima facilitate de refinanţare pe termen lung, pentru a evita apariţia unei dependenţe a băncilor de astfel de condiţii de finanţare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO