Business Internaţional

Latura sănătoasă a crizei: În Italia se vând mai multe biciclete decât maşini, motociclete şi scutere pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial

Latura sănătoasă a crizei: În Italia se vând mai multe biciclete decât maşini, motociclete şi scutere pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial

Foto: AFP

Autor: Ioana Nita

02.10.2012, 19:01 698

Pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, numărul bicicletelor vândute în Italia a depăşit numărul maşinilor livrate. Anul trecut, în ţara în care îşi au originile mărcile legendare de automobile precum Fiat, Ferrari şi Lamborghini, au fost vândute 1.750.000 de biciclete, faţă de 1.748.000 de vehicule cu motor, scrie Business Insider.

Deoarece măsurile de austeritate sunt tot mai drastice, iar combustibilul se scumpeşte, achiziţiile de maşini noi au scăzut la niveluri care nu au mai fost înregistrate din anii '70.

Multe familii cumpără biciclete şi renunţă la cea de-a doua maşină, aceasta fiind o schimbare majoră pentru o naţiune care se numără printre cele care au cele mai multe maşini pe cap de locuitor la nivel mondial. La fiecare 100 de persoane există 60 de maşini în circulaţie.

A fi proprietarul unei maşini a devenit un simbol al miracolului italian din anii '60 iar tradiţia s-a întărit constant de atunci. Însă în prezent şomajul şi costurile de trai cresc, ceea ce face ca deţinerea unui automobil să reprezinte un lux pentru multe familii italiene.

Preţul benzinei a urcat recent la doi euro pe litru, cel mai ridicat nivel din Europa, şi se estimează că benzina necesară pentru a circula un an cu o maşină mediocră în Italia ajunge să coste 7.000 euro.

"Bicicletele sunt uşor de folosit şi costă puţin, iar pentru distanţe de cinci kilometri sau mai puţin acestea sunt chiar mai rapide decât alte mijloace de transport", a spus Pietro Nigrelli, reprezentant al asociaţiei industriilor Confindustria.

Din populaţia totală de 60 de milioane, aproximativ 6,5 milioane de italieni merg cu bicicleta pentru a ajunge la serviciu sau la şcoală, iar 10,5 milioane de persoane folosesc bicicletele ocazional, în special în weekend-uri.

Italienii au început să aprecieze avantajele utilizării bicicletei, precum şi faptul că acestea nu poluează mediul înconjurător. Însă, în timp ce vânzările de biciclete cresc, industria auto trece prin cea mai severă criză din ultimele decenii, livările de maşini noi reducându-se în luna august cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Piaţa auto din Europa este un dezastru. Oricine lucrează în industria auto din Europa trece prin diferite stări de nefericiere", a afirmat şeful Fiat, Sergio Marchionne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO