Business Internaţional

Luminile în Turnul Eiffel vor fi stinse la noapte, în memoria victimelor atentatului din Manchester

Luminile în Turnul Eiffel vor fi stinse la noapte, în...

Autor: Andrei Ionascu

23.05.2017, 18:22 70

Turnul Eiffel a mai fost stins după atentatele din Londra, Sankt Petersburg şi Stockholm, precum şi după atacurile teroriste din Paris, din noiembrie 2015, şi pentru susţinerea populaţiei din oraşul sirian Alepp, în decembrie 2016.

"Prin luarea la ţintă a oraşului Manchester, teroriştii au vrut să atace şi valorile noastre comune, susţinerea noastră necontenită pentru democraţie, libertate, umanitate şi comuniune. În faţa acestei ameninţări persistente, oraşele au datoria de a forma un front comun. Aş vrea să le transmit copiilor, tinerilor şi părinţilor care au fost afectaţi de acest act terorist că parizienii, care sunt familiarizaţi cu un asemenea chin, sunt alături de ei", a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo.

Edilul capitalei Franţei a precizat că spectacolele şi celelalte evenimente planificate în Paris în zilele următoare se vor desfăşura "fără îndoială".

"Este un mod de a arăta că ne menţinem puternici şi că stilul nostru de viaţă este de neclintit. Este cel mai bun răspuns posibil pentru cei care sunt conduşi doar de fanatism şi ură", a spus Anne Hidalgo.

22 de oameni au murit, iar 59 au fost răniţi, în urma exploziei de la Manchester Arena. Printre victime se află mulţi copii şi tineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO