Business Internaţional

Monedele din Est îşi pierd din putere sub presiunea crizei

Monedele din Est îşi pierd din putere sub presiunea crizei

Foto Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

16.09.2011, 00:05 1374

Monedele statelor est-europene s-au numărat printre cei mai slabi performeri de pe piaţa valutară în această săptămână, în condiţiile în care îngrijorările legate de economia mondială şi de situaţia din Europa au determinat investitorii să vândă monedele şi obligaţiunile ţărilor emergente, scrie MarketWatch.

Temerile privind problema datoriilor din zona euro şi perspectiva încetinirii economiilor europene apasă pe monedele est-europene de câteva luni, iar vânzarea acestor active a continuat şi săptămâna aceasta.

Forintul ungar a continuat să piardă teren din cauza îngrijorărilor provocate de planul guvernului de a-i ajuta pe cei care au credite în valută. Planul ar trece pierderile cauzate de diferenţele de curs valutar de la gospodării în seama băncilor creditoare.

În acea zi temerile investitorilor s-au agravat după publicarea unor date care indică o evoluţie îngrijorătoare a inflaţiei în lumea emergentă. Tot miercuri aversiunea faţă de risc a jucătorilor de pe pieţele financiare a crescut după retrogradarea ratingurilor băncilor franceze Societe Generale şi Crédit Agricole, ceea ce a menţinut monedele din Est pe tendinţa de depreciere.

Miercuri cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a urcat la 4,2886 lei/euro, reprezentând maximul din 2011, de la 4,2805 lei/euro luni.

Forintul s-a depreciat cu 1,1% în faţa monedei unice europene, la 286,77 forinţi pe euro. Zlotul polonez s-a depreciat cu 1%, până la 4,3716 unităţi/euro, minimul ultimelor 26 de luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO