Business Internaţional

Morgan Stanley vrea sa se extinda in Rusia

03.06.2004, 00:00 14



Morgan Stanley, a doua mare firma din sectorul valorilor mobiliare al Statelor Unite din punct de vedere al capitalului, si-a anuntat intentia de a se extinde pe piata Rusiei, in urma obtinerii unor autorizatii de tranzactionare a titlurilor de pe aceasta piata, relateaza The Moscow Times.



"In urma obtinerii autorizatilor locale, Morgan Stanley va putea patrunde pe piata pe care sunt tranzactionate actiunile, titlurile de stat si obligatiunile locale, extinzandu-si in acelasi timp oferta pe plan local", a anuntat Morgan Stanley.



Cele mai mari banci de pe Wall Street, ce au suferit pierderi de ordinul miliardelor de dolari dupa ce Rusia a intrat in incapacitate de plata a datoriilor sale interne in luna august 1998, fac noi angajari in Rusia, in contextul celei mai durabile perioade de dezvoltare economica de la prabusirea Uniunii Sovietice.



Merrill Lynch, cea mai mare firma de valori mobiliare din lume din punct de vedere al capitalului, a anuntat in luna februarie ca-si va deschide o reprezentanta in Moscova. Rivalele directe ale Merrill Lynch si Morgan Stanley in Rusia sunt UBS si Deutsche Bank, aflate pe pozitiile 1 si 3 in Europa din punct de vedere al activelor, ambele detinand pachete de actiuni in cadrul unor companii din Rusia.



Morgan Stanley, cu sediul in New York, a deschis o reprezentanta in Moscova in anul 1994, oferind anul trecut servicii de consultanta companiei Gazprom, cea mai mare companie din lume in domeniul gazelor naturale, in cadrul unei vanzari de obligatiuni in valoare de 1,75 miliarde de dolari.



Stephan Newhouse, presedinte al Morgan Stanley, declara in luna ferbuarie ca "orice banca importanta de investitii trebuie sa fie prezenta in Rusia pentru ca Rusia si companiile sale sunt foarte importante".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO