Business Internaţional

Nici clientii premium nu mai achita ratele ipotecilor la timp

26.07.2007, 17:44 14

Compania financiara Countrywide Financial Corp ce acorda credite ipotecare a declansat marti o vanzare masiva a titlurilor la bursa de pe Wall Street dupa ce reprezentantii acesteia au declarat ca un numar din ce in ce mai mare de clienti, considerati initial credibili financiar nu isi mai pot achita ratele la timp, titreaza presa internationala.
Pana de curand, cu astfel de probleme se confrunta exclusiv piata creditelor subprime, acordate clientilor care nu pot lua imprumuturi de pe piata principala, datorita neindeplinirii tuturor cerintelor, avand un venit sub limita de creditare.
Countrywide a raportat ca si in randul debitorilor cu credibilitate financiara, care contracteaza credite de pe piata principala, incep sa se inmulteasca situatiile de neplata. "Cazurile de neplata pe piata creditelor prime reprezinta ceva care ar trebui sa socheze pe oricine", a declarat Angelo Mozilo, director executiv al Countrywide.
Compania a declarat ca la 3,4% din creditele ipotecare de pe piata principala s-a intarziat plata cu peste 30 de zile, la sfarsitul celui de-al doilea trimestru, in comparatie cu nivelul de 2,1% inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.
De asemenea, rata cazurilor de neplata in randul debitorilor de pe piata secundara a creditelor ipotecare a crescut semnificativ in acest trimestru, potrivit prezentantilor Countryside.
S-a intarziat cu platile la 23,7% din creditele ipotecare subprime contractate, in ultimul trimestru, de la 15,3% inregistrata in aceeasi perioada a anului 2006. Profitul net obtinut de Countrywide in al doilea trimestru a scazut la 485,1 mil. $ (351 mil. euro) de la 722,2 mil. $ (522 mil. euro) anul trecut, iar la nivel de actiune de la 1,15 $ (0,83 euro) pe o actiune anul trecut la 81 centi pe actiune.
Veniturile au inregistrat o scadere cu 15%, ajungand la 2,55 mld. $ (1,84 mld. euro).
Pana la momentul de fata, titlurile Countrywide s-au depreciat cu mai mult de 28%.
Compania a recalculat estimarile financiare pentru anul in curs pentru a doua oara in primul semestru, reprezentantii companiei declarand ca piata creditelor ipotecare este una tot mai neprofitabila.
"Probabil cel mai deprimant lucru referitor la rezultatele obtinute de Countrywide este gradul in care rezultatele slabe din al doilea trimestru reflecta o situatie grava la creditele ipotecare de pe piata principala, in locul celei de pe piata creditelor ipotecare de tip subprime", a spus Kathy Shanley, analist in investitii la Gimme Credit, companie de cercetare cu sediul la New York.
Directorul executiv al companiei nu prevede un viitor profitabil pe piata ipotecara nord-americana.
"Ne asteptam ca aceste conditii dificile de pe piata ipotecara si a locuintelor sa persiste", a mai precizat Mozilo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO