Business Internaţional

O aplicaţie financiară a distribuit din greşeală 90 de milioane de dolari utilizatorilor

O aplicaţie financiară a distribuit din greşeală 90...

Autor: Dorin Oancea

02.10.2021, 16:47 1039

Compound, un protocol software de "finanţe descentralizate", sau DeFi, tocmai a devenit mult mai popular, după ce a distribuit din greşeală peste 90 de milioane de dolari utilizatorilor.

Un bug dintr-o actualizare a făcit posibilă plata enormă. Fondatorul Compound îi roagă pe cei care au primit banii să îi returneze - şi îi ameninţă dacă nu o fac.

"Dacă aţi primit o sumă mare şi incorectă de COMP din cauza unei erori de protocol Compound: Vă rugăm să o returnaţi", a scris pe Twitter Robert Leshner, fondatorul Compound Labs, care lucrează la software-ul Compound. El a spus că utilizatorii pot păstra 10%, dar în caz că nu returnează banii, utilizatorii vor fi raportaţi la fisc.

Tokenul criptografic Compound-COMP- a căzut la aflarea veştii, dar şi-a revenit rapid.

Compound Labs, cu sediul în San Francisco, este una dintre cele câteva companii DeFi aflate în atenţia autorităţilor de reglementare. Software-ul Compound elimină intermediarii umani precum brokerii, bazându-se în schimb pe algoritmi pentru a executa tranzacţiile. Tehnologia este încă la început, ceea ce deschide posibilitatea unor erori.

În urmă cu doi ani, Compound a strâns 25 de milioane de dolari în cadrul unei finanţări de serie A de la firma de capital de risc Andreessen Horowitz. Leshner, un fost economist, a început Compound în parte pentru că a simţit că lumea criptomonedelor era blocată într-un mediu cu dobândă zero.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO