Lumea s-a întors cu susul în jos: ţările "bogate" funcţionează pe deficit, cele "sărace" acumulează active, situaţie care duce la o criză ce schimbă economia mondială aşa cum o ştim noi, scrie Mohamed El-Erian într-o opinie pe blogul economic al cotidianului britanic The Guardian.
Noua ordine economică ia naştere sub ochii noştri şi include o convergenţă accelerată între puterile tradiţionale occidentale şi noii jucători din lumea emergentă. Dar forţele care conduc acest proces au puţin de-a face cu ceea ce mulţi economişti aveau în minte când îşi imaginau noua ordine mondială.
Timp de decenii, mulţi oameni s-au plâns de faptul că Vestul domină sistemul economic mondial. De la guvernarea organizaţiilor multilaterale la crearea sistemelor financiare, infrastructura mondială părea creată pentru a deservi Occidentul. Deşi s-a discutat des despre reforme, ţările vestice s-au luptat să îşi păstreze dominaţia.
Drept consecinţă, multe ţări emergente şi-au pierdut încrederea în sitemul de "asigurare comună" creat în economia mondială. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a crizelor financiare din Asia, Europa de Est şi America Latină ce au avut loc la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000 şi a soluţiilor oferite de Vest pe care mulţi le-au privit drept greşite. Cu încrederea în ajutoare bilaterale şi în instituţii multilaterale precum FMI zdruncinate, economiile emergente, conduse de cele din Asia, au pornit un proces susţinut de acumulare de resurse financiare pentru a reduce sau pentru a scăpa de dependenţa faţă de alte ţări sau instituţii.
După ce au reuşit să treacă cu bine de faza dureroasă de management al crizei, multe din aceste ţări au acumulat rezerve valutare masive şi de neimaginat în trecut pentru a putea avea capacitatea de a trece cu bine peste crizele viitoare.
Situaţia din ţările emergente este diametral opusă comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în Vest. Aici gradul ridicat de îndatorare şi ritmul masiv de creare de datorii a dominat. Excesele financiare au devenit regulă, nu excepţie, cu ajutorul inovaţiei financiare şi a eroziunii standardelor de credit şi a reglementării prudente.
Brusc, lumea s-a întors cu susul în jos: ţările bogate acumulau deficite mari şi, în unele cazuri au trecut de la statutul de creditor net la cel de debitor net, în timp ce ţările sărace generau excedente şi acumulau mari cantităţi de active în străinătate, inclusiv titluri financiare ale ţărilor occidentale.
Aceste ţări nu aveau de unde să ştie că strategiile lor diferite vor alimenta într-un final mari dezechilibre la nivel mondial şi că vor duce la apariţia unei crize care a zguduit ordinea economică internaţională până la rădăcini.
Iar economia mondială nu se mai aşează acum pe vechiile făgaşe. În loc să îşi revină rapid, economiile vestice înregistrează creşteri economice anemice şi flirtează periodic cu recesiunea într-o perioadă în care şomajul este la cote ridicate, iar temerile privind datoriile cresc, în special în Europa. Într-o turnură neprevăzută a lucrurilor, aproape toate ţările dezvoltate au ajuns să se teamă că le va fi retrogradat ratingul, în timp ce o parte din ţările emergente urcă pe această scară a puterii financiare. Acum ne putem imagina delegaţiile de reprezentanţi ai ţărilor vestice mergând după bani în ţările emergente.
La o primă vedere, această convergenţă neobişnuită dintre ţările vestice şi cele emergente pare a reflecta ceea ce avocaţii noii ordini economice mondiale aveau în minte. Dar aparenţele înşeală.
Susţinătorii şi-au imaginat un proces ordonat în care convergenţa economică acompania şi facilita creşterea economiei mondiale. Ei au prevăzut un proces colaborativ ghidat de strategi luminaţi. Dar ceea ce se întâmplă acum este total diferit şi impredictibil.
În loc să dea dovadă de lidership, strategii occidentali au fost întotdeauna cu un pas în urma evenimentelor, negând, punând diagnostice greşite şi subestimând răspunsurile necesare. În loc să se producă într-un mod ordonat, schimbările din ziua de azi sunt conduse de forţe care acţionează dezordonat precum încercările de reducere a gradului de îndatorare într-o Europă aflată în plină criză financiară şi o Americă ce nu reuşeşte să găsească reţeta care să îi aducă creştere economică mai mare şi un ritm mai rapid de creare a locurilor de muncă.
Răspunsul instituţiilor multilaterale, precum FMI, a fost pomparea de sume impresionante în Europa. Dar în loc să ajute, acest proces nu face decât să mute activele din sectorul privat în cel public. Mai mult, ţările emergente au indicat faptul că ele au avut parte de condiţii mult mai drastice pentru a avea acces la fondurile FMI decât cele impuse acum ţărilor dezvoltate.
Din fericire, mai este timp pentru a îndrepta lucrurile. Nu este însă de ajuns îmbunăntăţirea politicilor naţionale în Europa şi SUA. A venit momentul unei reforme adânci a sistemului multilateral şi al instituţiilor sale. Iar acest proces necesită un lidership comun venit din partea ţărilor emergente ca partener egal puterilor occidentale.
Mohamed El-Erian este manangerul PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în titluri de stat din lume. Activele fondului se ridică la 1.300 de miliarde de dolari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
