Business Internaţional

Patru morţi şi doi răniţi, după ce un avion s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din California

Patru morţi şi doi răniţi, după ce un avion s-a...

Autor: Mircea Olteanu

28.02.2017, 08:24 994

Un cuplu şi trei adolescenţi se aflau la bordul avionului care s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul municipal Riverside. Destinaţia aeronavei era oraşul San Jose.

Unul dintre pasagerii avionului, o adolescentă, a fost aruncată din avion în urma impactului, însă a suferit doar răni minore, a anunţat Michael Moore, şeful departamentului de pompieri din Riverside.

Pompierii au descoperit o persoană rănită în incinta unei case distruse în urma incidentului aviatic, victima fiind transportată la un spital din San Bernardino unde a fost operată.

Până la această oră au fost descoperite patru cadavre, însă autorităţile sunt în căutarea a trei până la cinci persoane despre care se crede că se aflau în interiorul sau în apropierea caselor afectate de prăbuşirea avionului, a mai declarat Moore.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO